La Arad a fost votat un proiect ce impune spații verzi mai mari la noile construcții. Este o premieră în România





Un proiect de hotărâre ce prevede mărirea suprafețelor alocate pentru copaci și verdeață, când se construiesc blocuri și spații comerciale noi, plasează Aradul ca lider național la acest capitol. În ședința CLM de astăzi, 26 octombrie, această nouă reglementare a fost susținută și aprobată de toți consilierii.
„Îmbunătățirile principale pe care le aduce sunt pe parte de blocuri noi și de spații comerciale. De exemplu, până acum, la blocurile noi se acorda undeva la 2 metri pătrați de spațiu verde per locuitor, iar de acum se va aloca 25% spațiu verde din parcelă. Pe partea de spații comerciale, la hypermarketuri de exemplu, se acorda 5% spațiu verde din întreaga parcelă, iar de acum încolo spațiul verde va reprezenta 15% din întreaga parcelă și de asemenea se va planta câte un copac la fiecare 4 locuri de parcare”, a explicat consilierul USR Dorian Curcanu, cel care a pornit această inițiativă.
Odată intrată în vigoare această nouă hotărâre, reglementările se vor aplica doar la viitoarele construcții, nu și la proiectele deja aflate în lucru, nici la cele la stadiu de PUZ, după cum ne-a explicat Dorian Curcanu.
„Nu se aplică la cele care au primit până acum acordul arhitectului șef și vor intra în Consiliu Local, ci doar la cele care se vor demara din acest moment încolo”, a spus Curcanu.
Întrebat fiind dacă consideră că este o măsură care poate fi pusă în practică la Arad, ținând cont de tipul de proiecte imobiliare care se efectuează în municipiu, acesta ne-a declarat că „dacă se poate asigura ceva similar în alte state europene, n-ar trebui să nu se poată în Arad sau în restul orașelor din România. Dimpotrivă, în alte țări, de exemplu în Danemarca pur și simplu sunt mult mai restrictivi la condițiile de spații verzi decât suntem noi. Acolo, dacă suprafața construită a întregii clădiri este de 5000 mp, atunci tot 5000 mp de spațiu verde trebuie asigurați”.
Proiectul gândit de consilierul Dorian Curcanu a fost îmbrățișat de toate grupările politice, fiind depus sub semnătura tuturor consilierilor din cadrul Consiliului Local și votat în unanimitate de aceștia.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)