Pola Zilei: Cine va inaugura terenul de sport de la Moise?





Întrebarea nu este simplă, nemaivorbind de preocuparea noastră, a celor de la Special, pentru chestiune.
Dacă nu v-ați prins până acum, Miță – cum care Miță? Păi, cel cu „Ce faci, Miță?” –, colegul Mihai Todoca pentru cei neinițiați, a făcut ceva unic în presa arădeană, urmărind de la început, din aprilie, evoluția lucrărilor de la Moise Nicoară (sau Slavici, pentru cei care nu mai sunt la prima tinerețe). În Special Arad, normal, unde altundeva, apărea de atunci săptămânal rubrica deja clasicizată: „Cu un ochi pe Moise”, iar acum, iată, se pare că am ajuns la final, inaugurarea terenului de sport va avea loc, așa cum s-a prevăzut inițial, în 13 octombrie, adică în joia care vine.
Deci, atenție, nu marți și probabil nici seara târziu, atunci când Bibi al nostru, al tuturor, își face rondul de seară. Tocmai de asta apar anumite probleme privind ceremonia inaugurării, un moment mult iubit de cei aleși și nealeși ajunși în funcții publice. Așa cum a observat Miță – cum care Miță? –, edilii noștri au mișunat pe acolo, mirosind situația, separat Bîlcea cu Faur, respectiv Bibi, mai solo așa. Tocmai de asta s-a născut în mintea sa o întrebare – nu, nu aceea cu „ce faci?” –, oare cine, oare câți, oare cum vor veni ai noștri ca bradul la inaugurare?
Vă întrebăm de aceea și pe dumneavoastră, stimații noștri, mai ceremonioși ca ai lor, ce ziceți, cum va fi, cine, câți și cum vor veni ai noștri aleși să se laude cu nimicul pe care îl reprezintă. Fiecare în parte și toți împreună.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este