Produs retras de la vânzare din magazinele Lidl





Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunțat, miercuri seară, că a oprit definitiv de la comercializare, din toate magazinele Lidl, produsul „Oțet din Vin Seineana”, lot 1/17.05.2022, după ce analizele de laborator au confirmat că flacoanele conțineau acid acetic nediluat.
Produsul cu pricina a fost oprit temporar de la comercializare în urma controalelor desfășurate de ANPC în urmă cu 3 luni în lanțul de magazine Lidl, dar acum s-a luat decizia că nici nu va mai fi vândut.
„În urma analizării probelor depuse la laborator, s-a constatat că produsul prezentat și vândut consumatorilor ca provenind din vin nu are nicio legătură cu acesta, fiind de fapt o soluție obținută din acid acetic și apă”, se arată într-un comunicat al ANPC.
Ca atare, măsura opririi temporare de la comercializare a devenit definitivă, iar produsul trebuie retras din circuitul consumului uman.
Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a precizat că trebuie verificate toate produsele de pe rafturile magazinelor.
„Iată o dovadă în plus că trebuie să strângem rândurile și să verificăm umăr la umăr toate produsele aflate pe raft. Falșii producători și cei ce se dovedesc a avea intenții rele trebuie eliminați de pe piață, împreună cu produsele sau serviciile lor. Toți furnizorii trebuie auditati și suntem la dispoziția celor ce ne solicită sprijinul în acest sens”, a declarat Constantinescu, potrivit comunicatului.
sursa: ebihoreanul
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este