Enola Day – Nimicul care ne omoară





Ideea mi-a venit din discuțiile pe care le-am avut cu colegii din redacție, cu privire la o știre care a doborât toate recordurile de audiență ale Specialului. De câteva zile, știrea, o banalitate de fapt, ține capul de afiș, depășind până și accidentele sau decesele care impresionează de obicei cel mai mult.
E vorba de doamna sau domnișoara din Pitești care, îmbrăcată cam sumar și motivată de o cantitate mai mare de alcool, a reușit să intre cu mașina într-un cap de pod. Din fericire nimic grav, dincolo de privirile mirate, văzând-o echipată doar în cizme și chiloți, ale celor care au extras-o din mașina avariată și au dus-o la spital.
Întâmplarea mi-a adus aminte de o fotografie de la un festival cinematografic care a făcut carieră pe FB. O actriță fără chiloți, dar cu rochia atent studiată, făcea furori pe covorul roșu, poanta fiind că nimeni nu realiza că bărbatul care o însoțea purta pantofii fără șosete.
Și în timp ce mă gândeam eu la toate astea, se produce scandalul de la Baia Mare. Da, cel de la Festivalul Castanelor, acolo unde primarul Cherecheș (Rotaru, în maghiară) și-a pus oamenii să acopere cu tricolorul inscripția „kürtőskalács” de pe taraba producătorului venit la festival din Secuime să facă și el un ban cinstit.
Presa, cum era de așteptat, a explodat dintr-odată, pro și contra, cum e mai bine și cum ne-am obișnuit deja de o vreme bună. A explodat prezentând situația din perspectiva celor două naționalisme, cel românesc insistând pe „ungurii care nu realizează că nu mai sunt stăpâni pe aici” și cel maghiar revenind cu nedreptățile pe care le îndură ungurii de peste un secol în România. Nici una dintre prese nu s-a dus în spatele „spectacolului” – pentru că, vom vedea, asta a fost – să vadă ce și de ce se întâmplă și, mai ales, cine trage sforile.
Nu era mare lucru, acum jumătate de an, Cherecheș era în toate ziarele prin condamnarea la cinci ani închisoare pentru luare de mită. De altfel, Domnul Cherecheș (Rotaru) este, cred, singurul primar reales în timp ce se afla în arestul Poliției. Asta se întâmpla prin 2016, deja urmărit penal, ceea ce nu l-a oprit să câștige din celulă și să devină din nou primar. Nemaivorbind de faptul că în cei 11 ani de când tronează la Baia Mare, a trecut prin toate partidele, începând cu PNL-ul și terminând cu o „alianță” locală formată mai nou din PNȚCD, PSD și chiar UDMR.
De altfel, primarul din Baia Mare s-a remarcat imediat în primul său mandat chiar pe plan internațional, atunci când a ridicat un zid în fața a două blocuri locuite mai ales de romi, izolându-i astfel – un fel de apartheid minimalist – de restul locuitorilor din blocurile vecine, oameni cumsecade, nu-i așa?, față de cei izolați.
Ajunge cu exemplele, venim direct la idee: în timpurile noastre – și nu vorbim doar de un fenomen românesc, așa cum se poate vedea din videoul final – marile, adevăratele probleme ale oamenilor și societăților sunt ascunse, ocultate după banal, după scandalosul vulgar, după monden și alte asemenea nume date cioacelor de doi bani care nu fac altceva decât să deturneze atenția celor mulți, oarecum sensibili, spre nimicuri și diversiuni.
În cazul nostru pomenit mai sus, avem de a face cu un exemplar tipic al politicianului românesc – naționalitatea aici nu contează – obraznic și cu gura mare, ascunzându-se după tupeu atunci când vine vorba de lucruri serioase. Iar pentru asta se folosește de presă, știut fiind că scandalul și vulgarul fac audiență, în timp ce seriozitatea și preocuparea pentru lucruri serioase plictisesc peste măsură pe cei care după o zi întreagă de luptă pentru supraviețuire – mai nou chiar dramatică – doresc câteva momente de destindere, de uitare.
Și ce poate fi mai înălțător în asemenea momente decât un banc porcos, un chilot ridicat, o elucubrațiune vulgară a vreunei vedete de două surcele?
Din păcate, este ceva care le întrece pe toate astea și multe altele de care nici nu am pomenit aici. Ajunge să ne uităm la alegerile din Suedia (Doamne, Suedia!) și Italia, pentru a realiza că naționalismul renaște, iar aici, la noi, aici unde tocmai speram să scăpăm de el, revine în forță. Ajunge să ne gândim la Ungaria lui Viktor Orbán sau la gruparea lui Simion, un adevărat amalgam din toate nimicurile pe care le-am înșirat mai sus.
Mecanismul e cât se poate de simplu, ține de modul de manifestare a nimicului: de vină sunt întotdeauna alții. Ei, cei care nu sunt ca noi. Faptul că printr-o atitudine de acest gen scăpăm de problemele pe care ar trebui să le rezolvăm, că aruncăm în nimicul care ne înconjoară tot ce depinde de noi, nu mai contează sau contează prea puțin.
Arătăm cu degetul la „idioții” pe care ni le furnizează mai nou cu nemiluita presa online și așa numitele site-uri de socializare și ne simțim imediat mai bine: uite, de ce să îmi fac eu probleme degeaba când e lumea plină de proști?
Problema e că avem cu toții o singură viață, indiferent de sex, națiune și alte asemenea determinații care nu sunt în puterea noastră pentru că vin din nimicul din care venim și în care ne întoarcem cu toții.
Dar în loc să ne ocupăm, măcar odată în viața noastră, de chestiunile care țin de noi, sunt în puterea noastră, e mult mai ușor să arătăm cu degetul spre nimicul acesta care aruncă totul în derizoriu, oferindu-ne iluzia că noi suntem cei care contează…
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)