Dacă vrei să interacționezi cu meta-instalația „Kimæra” și să afli mai multe despre kinema ikon, „Doar Mâine” te așteaptă azi!





Astăzi, la ora 18:00, Asociația „Doar Mâine” dă startul activităților de mediere culturală în cadrul proiectului „Post-Educația” și invită tinerii cu vârste cuprinse între 13 și 25 ani în Complexul Muzeal Arad (Palatul Cultural, intrare dinspre B-dul General Dragalina), la expoziția de artă multimedia „Kimæra”, vernisată săptămâna trecută.
Intrarea este liberă și nu e nevoie de cunoștințe despre artă, „vino echipat cu întrebări și curiozitate, noi pregătim restul! Acum poți să explorezi lumea creativă a artiștilor printr-o serie de activități interactive din cadrul atelierului «Interact with Kimæra». Învățăm împreună ce e arta media, ce fac artiștii media și ce face kinema ikon, adică cel mai longeviv grup de artiști de pe teritoriul țării noastre”, anunță organizatorii.
„Kimaera” este o meta-instalație interactivă cu autori multipli sub coordonarea grupului de artă alternativă kinema ikon, care combină vechile media cu cele digitale și își propune să construiască în timp, pe parcursul a mai multor expoziții care se vor suprapune, un organism electronic conectat digital prin zece module. Mai multe detalii și fotografii de la Kimæra #1, aici.
Activitățile de mediere de astăzi vor fi susținute de Cătălin Alb și Eduard Enache, operatori culturali și studenți la Istoria și Teoria Artei în cadrul Universității Naționale de Artă din București.
„Interact with Kimæra #1 – Atelier de mediere” face parte din proiectul „Post educația. Pedagogii ale crizei”, este o componentă a programului Knowledge Fields, iar cei patru parteneri culturali sunt Indecis, Minitremu, kinema ikon și asociația Doar Mâine.
Proiectul face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
• Citește și Kinema ikon și asociația Doar Mâine, pe cale de a sincroniza Aradul cu Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2023
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)