243 de km/h pe autostrada care leagă Aradul de Sibiu! Era cu doi minori în mașină…





Șoferul în vârstă de 35 de ani, din județul Sibiu, a fost surprins de radar în zona localității Săliște circulând cu 243 de km/oră într-o zonă cu restricție de 130 de km/oră.
Șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor rutieri, mașina fiind trasă pe dreapta abia după 16 kilometri de la locul unde radarul a înregistrat această viteză. Bărbatul nu era singur în mașină, era însoțit de doi copii minori transportați fără scaune dedicate, scrie digi24.ro.
Șoferului i s-a suspendat permisul de conducere pe o perioadă de 150 de zile și i-a fost aplicată o amendă de 3.480 de lei. Conducătorul auto a fost sancționat și pentru nepurtarea centurii de siguranță și transportarea minorilor fără dispozitive de siguranță. A fost testat pentru consum de alcool și droguri, dar rezultatele au fost negative.
„La data de 21 august, în jurul orei 12:40, polițiștii Brigăzii Autostrăzi – Biroul de Poliție Autostrada A1 Rm. Valcea – Deva, au depistat un conducător auto în vârstă de 35 de ani, domiciliat în localitatea Dobarca, jud. Sibiu conducând un autoturism pe autostrada A1, iar la km. 270, în zona localității Săliște, pe sensul Deva – Sibiu, a fost înregistrat cu aparatul Trucam circulând cu viteza de 243 km/h, în zonă cu restricție la 130 km/h. Totodată conducătorul auto nu a respectat indicația și semnalul polițistului rutier de OPRIRE în trafic, reușindu-se oprirea acestuia după o distanță de aproximativ 16 km. Cu ocazia opririi s-a constatat faptul ca bărbatul nu purta centura de siguranță și transporta doi copii minori fără dispozitive de fixare (scaun de copil sau înălțător). Împotriva conducătorului auto s-a dispus măsură tehnico-admistrativă de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 150 de zile, fiind aplicată și amendă în valoare de 3.480 lei. De asemenea, conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru neportul centurii de siguranță și transportarea minorilor fără dispozitive de siguranță. Testările șoferului privind conducerea sub influența alcoolului sub substanțelor psihoactive au indicat rezultate negative”, transmite IPJ Sibiu..
Comentariile portalului
Cine nu respectă TRECUTUL nu merită VIITORUL
De cate locuri de munca e nevoie la Leoni? Acolo se desfășoară un anume tip de munca, funcționării au altfel de munca. Pui problema într-un mod infantil. (...)
E bine, lucreaz polutia romana. Tigarile si iarba sa nu le atingeti...in rest, pare ca lucrati!