Mașina în care se afla fiica lui Aleksander Dughin, ideologul lui Vladimir Putin, a sărit în aer la Moscova. Ținta ar fi fost tatăl ei..





Daria Dughina, în vârstă de 30 de ani, se îndrepta sâmbătă seară spre casă când mașina sa a sărit în aer, relatează presa rusă, citată de BBC și CNN. Șeful mișcării sociale Russky Gorizont (Orizont rus), apropiat al familiei, a declarat pentru agenția rusă TASS că a fost un atac și că Aleksander Dughin era de fapt ținta sau poate chiar amândoi.
Explozia a avut loc într-un sat în apropiere de Moscova. Când Dughina „a virat pe autostrada Mozhaiskoye, lângă satul Bolshiye Vyazemi, a avut loc o explozie, mașina a luat foc imediat. Flăcările au cuprins-o cu totul. Ea a pierdut controlul deoarece conducea cu viteză mare și a zburat pe partea opusă a drumului”, a declarat Andrei Krasnov, șeful Russky Gorizont, pentru TASS.
El a mai precizat că mașina pe care o conducea Daria Dughina, un Toyota Land Cruiser Prado, era a tatălui ei, motiv pentru care crede că Aleksander Dughin era ținta exploziei.
Dughin și fiica sa trebuiau să se întoarcă împreună de la evenimentul la care au participat, un festival patriotic, numit „Tradiții”, potrivit Kommersant. În ultimul moment, Aleksander Dughin a decis să meargă separat, cu un alt vehicul. „Este mașina tatălui ei. Dasha (Daria) conduce o altă mașină, dar ea a condus mașina lui astăzi, iar Aleksander a mers separat”, a adăugat Andrei Krasnov. În imagini apărute pe Telegram, a căror autenticitate nu a fost verificată, Dughin urmărește șocat sosirea serviciilor de urgență la locul exploziei mașinii.
Looks like there was an assassination attempted on Alexander Dugin that killed his daughter, fair to say things will escalate a lot from here!
— Luke Rudkowski (@Lukewearechange) August 20, 2022
Sursa foto: Twitter
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.