Marin Sabău va fi eutanasiat în 23 august! A împușcat trei colegi și doi polițiști în Spania





Românul Marin Eugen Sabău, care și-a câștigat renumele de „pistolarul din Tarragona” în urma unui incident sângeros, va fi primul deținut eutanasiat în Spania. Curtea de Apel i-a acordat acestuia, la cerere și în mod definitiv, dreptul de a muri cu demnitate, chiar înainte de procesul în care e acuzat că a împușcat trei foști colegi de serviciu și 2 polițiști.
În decembrie anul trecut, Sabău, un bărbat de 46 de ani, a deschis focul în compania unde lucrase ca agent de pază și de unde fusese concediat după mai multe conflicte la locul de muncă. El s-a plâns că este o victimă a rasismului și a urii față de români, scrie antena3.ro.
Românul s-a dus înarmat până în dinți să se răzbune pe firma care l-a concediat
Camerele de supraveghere au surprins imaginile șocante în care Sabău, puternic înarmat și echipat cu o vestă anti-glonț, a intrat în clădire și și-a împușcat fostul șef, rănindu-l grav.
A mai împușcat alți doi foști colegi și apoi a fugit, deschizând focul și asupra polițiștilor care l-au încolțit într-o fermă din apropiere. Polițiștii au ripostat și l-au rănit grav pe Sabău, lăsându-l paralizat, fără nicio șansă să se recupereze.
Dependent de îngrijiri medicale permanente, el a cerut autorităților spaniole să fie eutanasiat, în baza unei legi întrate în vigoare anul trecut. Aprobată în primă instanță, decizia a fost contestată de victimele care au supraviețuit atacului. Curtea de Apel din Tarragona a judecat contestația și a decis că românul îndeplinește condițiile pentru a avea parte de o moarte fără chinuiri.
Presa din Spania notează că Sabău va deveni primul deținut din Spania care a obținut „dreptul la o moarte demnă”.
„Eutanasierea lui Marin Eugen Sabău riscă să lase victimele sale fără un proces și, implicit, fără despăgubiri. Eutanasierea era programată pentru data de 28 iulie însă a fost amânată în așteptarea deciziei Curții de Apel, a menținut hotărârea instanței anterioare”, a transmis Radu Trascău, corespondentul Antena 3 în Spania.
Comentariile portalului
„Dragii mei, victoria luminii nu va fi decisă niciodată prin alegeri ci va fi generată din inimi aprinse care nu renunță, din conștiințe trezite”, își începe Georgescu mesajul. „Î (...)
Nici vorbă. Ridendo castigat mores. Fără înverșunare, patima, fanatism. Cei ca tine au fost pătimași, intoleranți, plini de ura, fanatizați, in aceasta campanie. Singura (...)
MAGA, Marea Adunare a Golanilor Amețiți.🤣