Alianţa Vestului, un exerciţiu politic eşuat. Zero realizări în patru ani





În decembrie 2018, pe atunci primari, Nicolae Robu (Timișoara), Gheorghe Falcă (Arad), Ilie Bolojan (Oradea), şi primarul oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, au semnat documentul de înfiinţare a Alianţei Vestului.
„Alianţa Vestului” se anunța ca o structură administrativ-politică formată din cele mai mari oraşe vestice ale României, din dorinţa de a atrage mai facil fonduri europene, investitori şi pentru a susţine descentralizarea. „Metro Urban” atrage atenţia că din 2018 până în 2022, această asociere nu a produs niciun rezultat semnificativ: niciun proiect major cu finanţare europeană atrase, zero mari investitori aduşi de Alianţa Vestului şi zero discuţii şi măsuri legate de descentralizare, potrivit adevărul.
„Metro Urban” este o asociație înființată în acest an la Cluj-Napoca, având ca scop susţinerea extinderii infrastructurii de transport din România și promovarea unei dezvoltări urbanistice armonioase, „într-un mod echitabil, durabil şi eficient, în conformitate cu legislaţia şi regulamentele în vigoare la nivel naţional şi european”.
Iată ce notează asociația despre Alianța Vestului:
„Deşi scopul alianţei era unul clar, realizarea unor proiecte folosind fonduri europene, nici măcar atragerea unor fonduri guvernamentale pentru finalizarea unor proiecte importante, regionale, nu a fost pusă în practică. Autostrada Transilvaniei, Spitalul Regional de Urgenţă Cluj, dezvoltarea unui tren de mare viteză între cele patru oraşe, dezvoltarea aeroporturilor (excepţia fiind Oradea, unde investiţiile sunt vizibile) sunt finalizate şi noi, contribuabilii, nu ştim? Până la urmă a fost un exerciţiu de PR politic sau doar o incapacitate administrativă de a accesa fonduri europene şi de a aduce mari investitori în vest? Pentru Cluj-Napoca şi zona metropolitană această alianţă nu a însemnat nimic”, a declarat Mihai Curteanu, preşedintele ONG-ului de la Metro Urban.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.