În Arad, proiectul Hercules a ajuns doar la Șimand. Copiii atrași spre badminton, fotbal și tenis de masă
În derularea Proiectului Hercules, Aradul s-a axat pe mediul rural, proiectul desfășurându-se în localitatea Șimand, la badminton, fotbal și tenis de masă.
S-au înscris peste 100 de copii, cei mai mulți la badminton, urmat de fotbal și de tenisul de masă. Copiii au fost foarte încântați și dornici să descopere tainele celor trei discipline sportive.
Proiectul se derulează în parteneriat cu ACS Șoimii Șimand, Primăria comunei Șimand și Școala Gimnazială Șimand, prin profesorii Marcus Daniel, Tomuța Simona și Balaban Ciprian.
În perioada 25 iulie – 19 august, Ministerul Sportului derulează Proiectul Hercules, un program destinat atragerii copiilor către sport, care oferă elevilor cu vârste între 6 și 14 ani cursuri gratuite de inițiere în diferite discipline sportive, pe durata vacanțelor școlare. Proiectul va fi dezvoltat și permanentizat pe durata vacanțelor școlare, cu obiectivul de a deprinde copiii cu practicarea sportului.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)