Bărbat în vârstă de 28 de ani, cercetat pentru intervenții chirurgicale asupra unui animal





Vineri dimineață, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Giurgiu au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Florești-Stoenești, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau a altor scopuri ”necurative, respectiv cuparea urechilor”, anunță Giurgiuveanul.
În urma efectuării percheziției domiciliare, polițiștii au descoperit, la domiciliul unui bărbat de 28 de ani, 12 exemplare canine, din categoria câinilor periculoși, dintre care asupra a 2 exemplare canine ar fi fost efectuate intervenții chirurgicale de modificare a aspectului unui animal.
În continuare, se efectuează cercetări pentru probarea întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de intervenții chirurgicale destinate modificări aspectului unui animal sau a altor scopuri necurative, prevăzută de Legea nr.205/2004 privind protecția animalelor.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este