Chef politic cu „drogul violului” pe mese. Cel puțin nouă femei au fost afectate la o tradițională petrecere de vară organizată de SPD Germania





Mai multe femei au fost afectate de „drogul violului” în timpul unei petreceri a Partidului Social Democrat din Germania (SPD).
Ziarul german Tagesspiegel şi agenţiile de presă DPA şi Reuters citează surse interne din Partidul Social Democrat din Germania (SPD), care susţin că un număr de cel puţin nouă femei participante la o petrecere a partidului au fost afectate de un cocktail bazat pe Rohypnol, aşa numitul drog al violului.
Purtătorul de cuvând al SPD a declarat pentru AFP că este posibil ca numărul femeilor afectate să fie mai mare, ţinând cont de faptul că la tradiţionala petrecere de vară a partidului au participat peste o mie de persoane, printre acestea aflându-se chiar cancelarul Olaf Scholz.
Alţi oficiali SPD, precum Matthias Martin şi Katja Mast au sfătuit pe toate femeile care s-au simţit afectate să depună o plângere oficială. „Suntem revoltaţi, iar SPD va face tot ce îi stă în putere pentru a aduce lumină asupra acestui eveniment incredibil”, a mai spus Mast.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)