A început procedura pentru concesionarea terenului pentru noua fabrică de aparate de zbor la Arad





Consiliul de Administrație al Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Curtici-Arad a hotărât astăzi aprobarea începerii procedurii de concesionare a unui teren de trei hectare, pentru construirea la Arad a unei fabrici de aparate de zbor, anunță Consiliul Județean Arad într-un comunicat.
Hotărârea de astăzi este primul pas pentru realizarea contractului de concesiune care, potrivit calendarului stabilit de Consiliul de Administrație, se va putea semna la sfârșitul lunii august. Procedural oricine va putea participa la licitația pentru concesionarea terenului. Consiliul de Administrație al Zonei Libere susține că există suficient teren și pentru alți investitori.
Investiția urmează să se realizeze pe platforma de la Aeroport a Zonei Libere.
„Am primit solicitarea de la compania interesată și am tratat-o cu prioritate. Este în interesul tuturor ca un astfel de investitor să se stabilească la Arad. Administrația locală va câștiga din taxe, universitatea va putea pregăti o specializare adecvată profilului noului investitor, aeroportul din Arad va avea o utilitate suplimentară. Și să nu uităm de locurile de muncă, unele mai bine plătite pentru că și specificul fabricii este diferit de ceea ce există acum la Arad. Practic, avem șansa ca după 100 de ani de când la Arad erau realizate prototipurile unor aparate de zbor, această industrie să reînvie. Și suntem mândri că Zona Liberă Curtici-Arad își poate aduce contribuția la asta”, a declarat dr. Andrei Ando, președintele Consiliului de Administrație al RA Administrația Zonei Libere Curtici-Arad.
În acest moment, pe platforma de la Aeroport a Zonei Libere funcționează compania BOS și exceptând suprafața de 3 ha asupra căreia s-a decis astăzi, mai există aprox. 2 hectare pretabile pentru investiții.
Comentariile portalului
E amuzant cum lumea ataca si il fac pe Nicusor Dan raul cel mai mic, ca si cum ar fi fost lumea pusa sa voteze intre Iliescu si Vadim, sau (...)
Dragă autor al acestei tirade melodramatice, înainte să mai ridicați tonul împotriva drujbei, poate ar fi cazul să puneți piciorul pe asfaltul realității și să faceți (...)
La Liceul din Ineu cand ajungeti?!