Cătălin Hlistei a semnat cu Universitatea Cluj! Arădeanul a plecat în Austria





Cătălin Hlistei, jucătorul crescut și consacrat la UTA, a semnat din postura de jucător liber de contract cu nou promovata Universitatea Cluj. Hlistei a evoluat în ultimii trei ani și jumătate la Rapid București, echipă cu care a jucat atât în Liga a 3-a, cât și în prima ligă.
Cătălin Hlistei s-a despărțit în această vară de Rapid și a intrat în atenția mai multor formații din prima ligă. Disputat în ultimele zile de CS Mioveni și Universitatea Cluj, Cătălin a ales să evolueze în orașul de pe Dealul Feleacului. În acest moment se află deja sub comanda antrenorului Erik Lincar, potrivit anunțului făcut de gruparea ardeleană prin intermediul rețelelor sociale.
„U” bifează un nou transfer și își consolidează lotul pentru noul sezon din SuperLiga României. Cătălin Hlistei (27 ani) este cel mai nou jucător al echipei noastre. Mijlocașul care evoluează în banda stângă s-a alăturat lotului condus de Erik Lincar în cantonamentul din Austria”, a transmis U Cluj, pe siteul oficial.
Cătălin Hlistei este coleg la Universitatea Cluj cu un alt arădean, Florin Purece, plecat și el în această vară de la Farul Constanța la „U”, dar și cu fostul jucător al echipei arădene, lituanianul Rolandas Baravykas.
9 noi achiziții a realizat „U” în această vară:
Rolandas Baravykas (ex UTA)
Florin Purece (ex Farul Constanța)
Andrei Pițian (ex Chindia)
Marius Briceag (ex FC Voluntari)
Ovidiu Bic (ex Universitatea Craiova)
Adrian Bălan (ex Rapid)
Alexandru Chipciu (ex CFR Cluj)
Laurențiu Brănescu (ex Farul Constanța)
Cătălin Hlistei (ex Rapid)
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)