Chiar dacă a stat doar o lună în Arad (în casa pe nedrept uitatului avocat Ioan Popovici Desseanu, de pe strada cu același nume – o spunem pentru autorități, nu neapărat politice, cât mai ales culturale), Eminescu pare mai arădean, mai contemporan și mai actual ca oricând. „Icoana stelei ce-a murit / Încet pe cer se suie: / Era pe când nu s-a zărit, / Azi o vedem, și nu e”, zicea poetul nepereche în poezia La steaua, inspirată, parcă, din „constelația” care bântuie, acum, Aradul. Versuri care ar putea chiar să însoțească muzica lui Wagner (propunere în concordanță cu situația actuală:  Siegfried funeral march) într-un imn al Aradului, pe măsura entuziasmului și a speranțelor pe care ni le inspiră încă nenumitele „icoane” și „stele” de pe cerul Aradului.

Ar fi nedrept să nu începem cu Alexandru Mészár, personajul amabil și extrem de abil, cu știința dansului pe sârmă sub cupola circului politic și bun practicant al disimulării și manipulării, care până mai ieri era „icoana” sacrosanctă a fotbalului arădean. Perceput ca un om serios, echilibrat și introvertit, dacă nu chiar zgârcit la vorbă, părea omul potrivit să conducă UTA prin furtunile potrivnice, nu doar în ligile inferioare, ci și în prima ligă. Implicarea la „academia” Atletico i-a fost trecută cu vederea, chiar și atunci când a făcut „jumi-juma” cu UTA la vânzarea jucătorilor crescuți de Atletico (clubul lui, de facto) și lansați în fotbalul mare de UTA (clubul pe care îl conducea). Nimeni nu s-a gândit să-l acuze că ar fi într-un vădit conflict de interese, tocmai în considerarea calităților pe care le afișa public. Nimeni nu i-a reproșat unele cheltuieli așa, mai ciudate sau chiar extravagante, care i-a cam pus pe gânduri pe unii suporteri care vedeau cum UTA devine, sub conducerea lui „Șoany”, mai mult organizator și finanțator de evenimente decât echipă de fotbal. Poate pentru că, la urma urmei, nici nu avea vreo funcție în club, singura calitate oficială care îi permitea să intre la meciuri fără bilet era cea de membru în Consiliul director – unde tot membru era și secretara sa. În aceste condiții, este destul de greu de înțeles de ce a negociat el și nu distinsa-i secretară. Cert este că, această simplă negociere, a făcut ca icoana stelei numită „Șoany” a început să intre în moarte clinică și să dispară încet, încet într-un fel de înălțare la cer, cum ar zice poetul căderii în dizgrația suporterilor după ce le-a închis ușa investitorilor. Am zis „simplă negociere” pentru că așa părea și chiar așa trebuia să fie, în condițiile în care toată suflarea utistă voia mai mult decât evitarea retrogradării. Prin urmare, toată lumea era de acord că UTA are nevoie de o infuzie de capital, de o finanțare serioasă și de o organizare așișderea (nu intru în amănunte pentru că au făcut-o colegii, dar și alți utiști). Or, știindu-l pe „Șoany”, ne puteam aștepta la două, trei întâlniri, predarea dosarelor (ținute în ordine și la zi) și gata, la muncă. Doar că nu a fost chiar așa. Când deja se vedea malul și utiștii se bucurau că Pământul făgăduinței este alb-roșu, abilul Mészár a răsturnat pur și simplu „șuștarul negocierilor”. A luat decizia asta de unul singur și și-a asumat-o. Așa a comunicat arădenilor, iar momentul trebuie reținut pentru că marchează trecerea lui Alexandru Mészár în rândul politicienilor-și-atât, care își asumă greșelile ce nu pot fi sancționate. Și-a asumat oprirea negocierilor, dar nu și, spre exemplu, datoriile clubului. Nu a zis, nici nu a sugerat măcar, că și-ar asuma activitatea care a generat aceste datorii și nici că, dacă a greșit cumva, le va plăti el – ce altceva ar însemna asumarea?

Sigur, după ce a ieșit în lume cu acel comunicat „asumat”, au ieșit la iveală multe alte chestiuni numai bune de asumat, dar „Șoany” a intrat într-o tăcere din aia superioară, proprie doar marilor spirite, care nu coboară la vulgul reprezentat, nu-i așa?, de zecile de mii de suporteri implicați și a sutelor de mii de simpli fani, cu toții îngrijorați de perspectiva tot mai neclară a echipei lor de suflet. Dar și de unele minciuni și nereguli, care încă planează asupra întregii sale activități la UTA și pe care ar fi trebuit să și le asume „Șoany”. N-o va face niciodată. Este prea abil pentru așa ceva, s-a învățat cu traiul vieții duble și știe prea bine să-și pună „mașinile de spălat” la treabă.

De fapt, acum, clubul UTA plătește tribut modelului de organizare născut parcă în laboratoarele unor servicii, cu un „președinte” care nu are, de fapt, nicio funcție în club, fiind însă singurul care decide (!), cu un alt președinte, oficial, care este treaz când nu este beat și invers, dar care oricum nu decide nimic în club. Dar mai ales cu o „fantomă” care, dintr-o altă lume, dirijează totul în club, inclusiv pe președintele-nepreședinte. Vă dați seama ce nebunie de club au făcut ăștia?

Bruxelles, Atomium
Sursa: reduceriturism.ro

Am observat că, în toată această vâltoare, unii îl consideră pe Alexandru Mészár o victimă. A politicului. A acelui politic pe care însă, tot el, cu bună știință, abilitate și interes personal, l-a ajutat să își mențină și chiar să-și consolideze influența asupra clubului UTA. Mai mult, a făcut tot ce a știut și putut să ascundă această influență toxică. Pentru că i-a convenit și până i-a convenit. Abia când a fost pus să oprească negocierile a început să joace rolul victimei. Dar nici atunci nu a spus lucrurilor pe nume, pentru că s-a temut că toate profiturile obținute cât a făcut jocurile politicului se vor topi. Or, asta este atitudine de complice șmecher, nu de victimă. Și încă nu știe cum este să fii complice șmecher al „politicului” căruia i s-a pus în slujbă, pe nume Gheorghe Falcă.

Cât a fost primar, Gheorghe Falcă a încercat să nu se implice la club. Încercare nu totdeauna reușită, pentru că se mai „scăpa”, dar putem spune că „era pe când nu s-a zărit”. În primii ani de domnie s-a temut de UTA, ca de un cartof fierbinte – să ne amintim că începutul relației cu suporterii de fotbal, nu doar utiști, a fost cam contondent pe motiv de stadioane demolate. Desigur, s-a temut și de posibilitatea de a avea probleme penale dacă dă bani. Apoi, odată cu modificările legislative și cu influența tot mai mare pe care o avea „la centru”, teama i-a mai dispărut și a simțit marele potențial electoral pe care îl reprezintă masa de suporteri, așa că a avut grijă să nu „fie zărit”, dar, totodată, să afle suporterii că el ajută fără să „se bage”. Ce om fain e primaru’ nost’, nu-i așa? Dă bani și ajută numai ca să fie bine la club și noi să ne bucurăm că UTA câștigă! Evident, nu toți suporterii „au mușcat” momeala și, chiar dacă nu l-au înjurat, au păstrat o distanță „de protecție”, fără să rupă „relațiile diplomatice”.

Manneken-pis, adică, tradus din olandeză, Băiatul care face pipi sau, mai direct, Omulețul pișăcios este de peste 400 de ani simbolul Bruxelles-ului.
Sursa: brussel-express.eu

E drept, singur nu putea face toate mișcările astea. A intuit însă ambițiile lui „Șoany” și l-a făcut „viceprimar de UTA”, i-a dat putere să facă ce vrea în club, cu condiția să nu-i iasă din cuvânt, chiar dacă el, între timp, a plecat să admire două dintre simbolurile Bruxelles-ului: Atomium-ul și Manneken-pis (care în olandeză înseamnă exact ce se vede: băiețelul care face pipi). Mai ales Manneken-pis, pentru că îi ține mereu trează amintirea relației lui cu simbolurile Aradului.

Sergiu Bâlcea s-a băgat și el în seamă. Iartă-l, Doamne! Ăsta chiar nu știe ce face…

Călin Bibarț? Încă nu se știe exact ce se află în spatele atitudinii sale, deocamdată corecte politic. Probabil, neînțelegând fenomenul, se teme, ca și „mannekenul” de Bruxelles, pe la începuturi. E bine și așa, că frica păzește turma. Totuși, ar fi cazul să învețe că un primar dă exemplu sau transmite un semnal prin tot ce face sau spune. Iar cel mai puternic semnal ar fi să-l vedem în tribună, acolo, lângă statuia baronului, dacă tot a montat-o în tribună. Acolo, între oameni, la fiecare meci de acasă. Apoi să vedem dacă tot așa de puțin îl va interesa cine conduce și/sau finanțează UTA…

P.S. Nu am vorbit deloc despre Suporter Club UTA pentru simplul motiv că nu mi-am dorit să fac o „radiografie” a cazului. Am dorit doar să-mi spun părerea despre cei menționați. Dar toți băieții din SCU, toți suporterii de altfel, merită un sincer BRAVO pentru atitudine, deschidere, echilibru și nu doar atât.