Controale printre transportatorii de lemne. Unii dintre ei au fost amendați





Comunicat. Polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol, din cadrul Serviciului de Ordine Publică al I.P.J. Arad, împreună cu polițiștii orașelor Ineu și Sebiș, ai secțiilor rurale 5 Ineu, 9 Sebiș și 10 Gurahonț; împreună cu reprezentanți ai Direcției Silvice Arad și ai Gărzii Forestiere Arad au desfășurat, în perioada 31 mai-15 iunie a.c., mai multe controale, pentru verificarea respectării legislației privind transportul, depozitarea și comercializarea materialului lemnos, în zona Ineu-Sebiș-Moneasa-Gurahonț.
În cadrul activităților, au fost verificate 107 mijloace de transport material lemnos, 10 puncte de încărcare/descărcare material lemnos, 2 fonduri forestiere și 2 depozite de material lemnos.
Polițiștii au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei, dintre care 15 pentru pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul materialului lemnos (Legea 171/2010), iar celelalte pentru alte abateri.
Au fost confiscați, faptic și valoric, peste 42 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 12.000 de lei.
Aceste acțiuni se desfășoară permanent, în tot județul Arad.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este