Decizie a Curții Constituționale privind condițiile în care poate fi retras titlul de doctor: „Înseamnă amnistia plagiatorilor”





Curtea Constituțională a decis miercuri că titlul de doctor poate fi retras de Ministerul Educației doar în cazul în care „nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”, potrivit hotnews.ro.
„A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 sunt constituţionale în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice”, a anunțat Curtea Constituțională decizia luată cu majoritate.
Ce spune art. 170 la care se referă CCR:
(1) În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației și Cercetării, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică și management universitar sau de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:
a) retragerea calității de conducător de doctorat;
b) retragerea titlului de doctor;
c) retragerea acreditării școlii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului școlii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenți-doctoranzi.
Ce înseamnă asta? Un titlu de doctor obținut în baza unei teze de doctorat plagiate va putea fi retras doar înainte ca ministrul Educației să semneze ordinul de ministru prin care atribuie titlul de doctor. „Ce s-a plagiat până acum rămâne bun plagiat”, spune jurnalista Emilia Șercan, care a dezvăluit numeroase cazuri de plagiat la nivel înalt.
Citește continuarea pe Hotnews.ro.
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)