Magazin închis temporar de ANPC, după ce un dulap a căzut peste un copil
Magazinul dintr-un centru comercial din Capitală, în care vineri, un copil a fost lovit de un dulap, a fost închis temporar de Protecția Consumatorilor. De asemenea, polițiștii au deschis un dosar penal, anunță mediafax.
Reprezentanții ANPC au intervenit ca urmare a unei sesizări. La fața locului „comisarii au constatat că un copil cu vârsta cuprinsă între 6 și 7 ani fusese vătămat, în incinta magazinului, din cauza neancorării pieselor de mobilier expuse spre vânzare”.
„În urma verificării corpurilor de mobilier, s-a constatat că una din ușile unui dulap neancorat era desprinsă și poziționată între perete și partea laterală a dulapului. La momentul deschiderii celeilalte uși, aceasta s-a înclinat și a lovit copilul. Comisarii CPCMB au găsit și alte corpuri de mobilier expuse spre comercializare neancorate, existând același pericol de accidentare al consumatorilor”, au explicat reprezentanții ANPC.
Magazinul a fost închis temporar.
„Ca atare, aceștia au dispus imediat ancorarea tuturor corpurilor de mobilier existente în magazin, care pot pune, astfel, în pericol viața și siguranța consumatorilor, și oprirea temporară a prestării serviciilor”, a precizat ANPC.
Controlul va continua în zilele următoare. De asemenea, reprezentanții poliției au deschis un dosar penal.
sursa: stiripesurse.ro


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)