Petrolul și Hermannstadt au promovat în Liga 1! U Cluj și Chiajna, la baraj





Petrolul Ploiești și FC Hermannstadt au promovat la finalul acestui sezon în Liga 1. Universitatea Cluj și Concordia Chiajna vor juca la baraj pentru promovare/retrogradare împotriva echipelor Dinamo și Chindia Târgoviște.
În ultima etapă din play-off-ul ligii secunde, FC Hermannstadt și CSA Steaua au remizat, scor 0-0, același rezultat cu care s-a încheiat și jocul dintre Unirea Slobozia – Petrolul Ploiești.
Concordia Chiajna și-a asigurat locul la baraj după victoria cu Universitatea Cluj, ardelenii fiind învinși cu 1-0 grație reușitei lui Voicu, din minutul 11.
Universitatea Cluj a rămas, astfel, pe locul 3 în clasamentul Ligii 2, cu 57 de puncte, și se va duela cu Dinamo pentru un loc pe prima scenă a fotbalului din România în următorul sezon.
Concordia Chiajna încheie sezonul pe locul 5, cu 44 de puncte, și va juca la baraj cu Chindia Târgoviște, în condițiile în care Steaua, ocupanta locului 4, nu are drept de promovare în Liga 1.
Comentariile portalului
A venit răsplata pentru campania făcută lui dricușor. Asta în caz că mai avea cineva dubii că ambii sunt oamenii serviciilor, deși unii aberau că e " (...)
Descinderi.
UDMR = partid proeuropean, valori europene etc. Nu mai corespunde acum cu descrierea ?