Pacient ars pe masa de operație: „Noroc că am fost pe fază și nu s-au produs leziuni mai profunde”. Polițiștii s-au sesizat din oficiu





Grav incident a avut loc la Spitalul Județean Timișoara, acolo unde un pacient a luat foc pe masa de operație în timpul unei proceduri de cauterizare. Conform primelor informații, este vorba despre un bărbat de 84 de ani care a suferit arsuri la nivelul feței. De asemenea, medicul care efectua operația a fost rănit ușor la mâini. Acesta a stins rapid focul și i-a acordat primul ajutor pacientului.
Se pare că bărbatul era la spital ca să se opereze la mandibulă, unde avea o tumoare. Iniţial pacientului i s-a făcut o anestezie la care s-a folosit şi masca de oxigen, iar incidentul a avut loc în clipa în care medicii au decis că intervenţia se va prelungi şi au vrut să-l intubeze.
Medic chirurg, conform sursei citate: „El a venit pentru o formaţiune tumorală, submandibulară şi acea formaţiune, când am intrat noi, ne-am dat seama că formaţiunea nu este superficială. Atunci a trebuit să săpăm mai mult ca să scoatem formaţiunea respectivă şi am decis la un moment dat, după vreo oră de la începutul intervenţiei să trecem pe intubaţie. S-au aprins câmpurile, mă rog, repede noi am făcut cele necesare ca să stingem focul, m-am pârlit şi eu un pic pe degete. Astea sunt incidente, se întâmplă oriunde. Noroc că am fost pe fază, am stins câmpurile şi nu s-au produs leziuni mai profunde”.
UPDATE IPJ Timiş: Cu privire la incidentul din data de 31 martie 2022, care a avut loc la un spital din Timișoara, în care un pacient a suferit arsuri pe corp în timp ce se afla într-o operație, azi, 01 aprilie 2022, polițiștii Secției 2 Poliție Timișoara s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt cât și a împrejurărilor care au dus la acest incident.
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)