Două blocuri de pe Voinicilor vor fi transferate Ministerului Apărării Naţionale





Primăria Arad a încheiat în 2015 un protocol cu Ministerul Apărării Naționale prin care își lua angajamentul să ofere ministerului un număr de 250 locuințe pentru militari. Acum, dat fiind faptul că au fost finalizate lucrările la două blocuri cu un total de 40 de locuințe, consilierii locali vor aproba în următoarea ședință de Consiliu Local, de vineri, 11 martie, proiectul de hotărâre ce prevede trecerea acestora către MApN.
Locuințele respective se situază în două blocuri construite pe strada Voinicilor (lângă blocurile ANL) din municipiu (nr. 1/8 și nr. 1/9), care sunt de o înălțime de 3 etaje plus mansardă, cu o suprafață contruită la sol de 567,42 metri pătrați, respectiv o suprafață construită desfășurată de 2.837,10 metri pătrați. Acestea sunt încrise în Cartea Funciară cu o valoare de inventar de circa 7 milioane de lei
Potrivit legii, dat fiind faptul că la ora actuală terenurile și construcțiile se află în patrimoniul Municipiului Arad, este nevoie de obținerea acordului consilierilor locali pentru atribuirea în administrarea Ministerului Apărării Naționale.
Despre protocolul existent între MApN și Primăria Arad am mai menționat în trecut când făceam referire la condițiile prin care ministerul urmează să cedeze Cetatea Aradului către Municipiul Arad. Printre condiții, se menționa ca Primăria să asigure un total de 250 locuințe pentru militari într-un termen de 10 ani de la semnarea protocolului și să reabiliteze Cazarma din Gai, într-un termen de 3 ani (termen care a expirat fără ca Primăria să își îndeplinească obligația).
Totuși, așa cum am anunțat la începutul lunii februarie, Ministerul Apărării Naționale a semnat documentele cadastrale, iar cel puțin pe partea de acte, Municipiul Arad figurează la ora actuală ca proprietar cu drept de administrare asupra Cetății Aradului (ceea ce permite municipalității să înainteze documentele pentru a obține finanțare europeană pentru reabilitarea cetății). Totuși, militarii au rămas în continuare în incintă.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)