Mihai Fifor: „Mă alătur mesajelor ferme transmise de statul român și de Alianța Nord-Atlantică, de susținere fără echivoc a suveranității și independenței Ucrainei”
„Recentele decizii ale Federației Ruse prin care este recunoscută, în mod unilateral, independența așa-ziselor republici populare din regiunea Donbas și, mai ales, anunțul privind trimiterea unei forțe ruse de menținere a păcii în teritoriile separatiste, reprezintă o încălcare gravă și flagrantă a suveranității Ucrainei și a principiilor dreptului internațional.
Nimeni din comunitatea internațională nu a crezut în asigurările transmise în mod repetat de Rusia de la cel mai înalt nivel, cum că masarea masivă de trupe și mijloace de luptă la granițele Ucrainei nu reprezintă pregătiri pentru o agresiune pe scară largă. Deciziile președintelui Putin confirmă, din păcate, ceea ce era evident: Federația Rusă dorește retrasarea granițelor și revenirea la o logică a asertivității și trasării de sfere de influență. Ca fost ministru al Apărării naționale și că vicepreședinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, mă alătur mesajelor ferme transmise de statul român și de Alianța Nord-Atlantică, de susținere fără echivoc a suveranității și inependenței Ucrainei, precum și apelurilor repetate transmise Federației Ruse de a se abține de la utilizarea forței militare și să adopte măsuri pentru reducerea tensiunilor și găsirea unor soluții politico-diplomatice la criza creată în mod neprovocat.
Nicio țară nu poate pretinde, în Europa secolului al XXI-lea, că poate avea dreptul de a impune decizii în mod arbitrar altei țări. Ucraina are, ca orice alta țară din această lume, dreptul de a-și decide singura soarta”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Zona nu arata deloc urât! Nu am avut în Arad un spațiu așa generos după modelul din alte orașe (Sibiu, Timișoara,Oradea). Asta e un (...)
Tovarăse Dd, permiteti sa raportez! Tocmai ce m-am intors din Piata Catedralei! Dezastru! Roata nu e! Plangeau toti de pe acolo din cauza asta! Si am numarat ”decat” 438 de (...)
Retrospectiva zilei: https://youtu.be/-Dn0vQbP7CQ?si=22yhJb3fetp42Zop