Au trecut 150 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari arhitecți ai Aradului. Lajos Szantay s-a născut la Arad, în 20 februarie 1872 și a murit în 8 martie 1961, în același oraș care i-a adus atât afirmare profesională, cât mai apoi și mare umilință.

Printre cele mai importante clădiri proiectate de Lajos Szántay se numără Biserica Roșie (1904 – 1906), Palatul Kohn (1906), Sediul Băncii Arad Cenad, azi Palatul Băncii Naționale (1909), Palatul Szántay (1905 – 1912), Gara Arad (1910), Palatul Lloyd (1910 – 1911), Palatul Cultural (1911 – 1913) și Palatul Bohuș (1911 – 1913). Întreaga sa activitate a totalizat 72 de lucrări terminate și încă o se­rie de lucrări care au rămas în fază de proiect.

A fost membru al mai multor societăți și comisii, printre care Societatea Maghiară de artă decorativă din Budapesta, Societatea Culturală Kölcsey și Societatea Filarmonică din Arad, Confederația Constructorilor din Arad pentru antamarea conflictelor, Comisia de arhitectură, urbanism și parcuri din cadrul Ordinului Arhitecților din Arad, Comitetul pentru calamități naturale și Institutul Cultural Liber Regesc Arad. De asemenea, a fost un excelent violonist și a cântat timp de peste treizeci de ani în orchestra Filarmoni­cii Aradului.

Municipiul Arad i-a dezvelit la începutul anului 2020 o statuie în memoria sa, realizată de sculptorul arădean Rudolf Kocsis, care a fost amplasată la intrarea Palatului Cultural. Pe reverul gulerului, statuia lui Szántay poartă sigla actuală a Ordinului Arhitecților din România, ca un soi de a drege greșelile comise în trecut… căci multe i-au fost greșite acestui mare arhitect.

Din anul 1920 nu i s-a mai recunoscut oficial calitatea de arhitect, dar cu toate acestea, autoritățiile Aradului i-au permis, timp de 13 ani, să profeseze fără atestat profesional. L-a primit într-un final, prin Decret Regal, doar pe data de 7 iulie 1933.

Chiar dacă a dăruit comunității arădene cele mai reprezentative monumente arhitecturale, în urma instaurării regimului comunist, timp de aproape 15 ani, Ludovic Szántay (așa cum a fost redenumit după Marea Unire) a îndurat lipsuri financiare greu de imaginat şi umilinţe repetate din partea autorităţilor locale. În perioada comunismului i s-a confiscat întreaga avere. După o viaţă întreagă dedicată proiectării clădirilor pentru înfrumusețarea Aradului, arhitectul a ajuns să moară de frig, în data de 8 martie 1961. Se spune că a fost nevoit să-și ardă cărțile, precum și propriile proiecte și schițe, pentru a se putea încălzi pe durata iernii.