Mihai Fifor: PSD reduce birocrația și facilitează accesul fermierilor la ,,Programul Tomata” și la schemele de ajutor de minimis, pentru fermieri
În urma dialogului cu fermierii, ministrul Adrian Chesnoiu a luat decizia de a simplifica procedura de acordare a acestor măsuri de sprijin.
„Proiectul de act normativ, care a fost pus în transparență decizională și va fi apoi transmis guvernului, prevede:
prelungirea termenului de depunere a cererilor pentru obținerea ajutorului de minimis pentru legumele în spații protejate până la data de 1 aprilie 2022, inclusiv;
– abrogarea criteriului de eligibilitate referitor la obligațiile fiscale restante la bugetul general consolidat al statului pentru ambele scheme de ajutor de minimis;
* eliminarea obligativității prezentării certificatului de atestare fiscală și a cazierului fiscal din cadrul documentației atașate cererii pentru înscrierea în ambele scheme de ajutor de minimis.
Venim astfel în sprijinul solicitanților schemelor de sprijin, majoritatea persoane fizice care nu au realizat venituri, care se confruntă cu lipsa lichidităților și cu cheltuielile din ce în ce mai mari pentru achiziția de sămânță și pentru lucrările de înființare a culturilor.”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)