Un pod istoric va fi demontat pentru a face loc iahtului miliardarului Jeff Bezos! Acesta promite plata costului operațiunii





Iahtul miliardarului Jeff Bezos este prea mare pentru a trece pe sub emblematicul pod Koningshaven, astfel că reprezentanții șantierului naval unde ambarcațiunea este construită au cerut autorităților locale să permită demontarea temporară, relatează The Guardian.
Iahtul lui Jeff Bezos este fabricat de compania Oceanco la Alblasserdam, în apropiere de Rotterdam, şi ar trebui să treacă în vara acestui an pe sub podul Koningshaven. Doar că iahtul e mai înalt decât podul. Așa că reprezentanții șantierului naval au cerut primăriei să demonteze podul, iar oficialii au fost de acord.
„Este singura rută către mare”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al primarului din Rotterdam, adăugând că proprietarul Amazon va plăti factura operațiunii. Astfel, secțiunea din mijloc a podului vechi de 144 de ani va fi îndepărtată pentru ca iahtul în valoare de 430 de milioane de euro să poată trece fără probleme. Procesul va dura câteva săptămâni și este de așteptat să aibă loc în această vară.
Decizia i-a deranjat pe unii locuitori, deoarece consiliul local a promis, după o renovare majoră din 2017, că nu va mai demonta niciodată această construcţie. Podul Koningshaven, care datează din 1878, este considerat unul dintre simbolurile orașului Rotterdam, fiind reconstruit complet după ce a fost bombardat de naziști în 1940 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Citeşte întreaga ştire: Rotterdam demontează un pod istoric ca să facă loc iahtului lui Jeff Bezos, în valoare de 430 de milioane de euro
Comentariile portalului
Încă o dată, eu vă mulțumesc pe tru comentsriu. Vă msi aștept. Dacă aș fi în locul dvs. aș vota. Experiența celor mulți ani petrecuți " (...)
Mulțumesc pentru răspuns. Apreciez. Poate după toată nebunia aceasta putem sa ne așezăm ca națiune și sa învățăm sa ne ascultam unii pe alț (...)
Domnule Marginean, sunt foarte frumoase intentiile D-voastre, si afirmati ca nu spuneti-nici macar fiului- cu cine sa votam! dar toate articolele de la alegerile din Decembrie incoace (ale D-voastre si (...)