Un barou din Timiș a fost prădat de hoți! Aceștia au sustras 50.000 de lei





Sediul Baroului Timiş a fost spart în noaptea de miercuri spre joi. Spargerea a fost descoperită joi dimineaţa, de secretara Baroului Timiş, în momentul în care a ajuns la birou. Potrivit unor surse, prodecanul Baroului Timiş, Cristian Banda, a declarat că hoţii au intrat în casieria Baroului şi, în mod normal, nu ar fi avut ce să fure, banii fiind duşi la bancă în fiecare zi. Totuşi, acesta susţine că în noaptea de miercuri spre joi în casierie au rămas „ceva bani pregătiţi pentru plata pensiilor (n.r. avocaţilor pensionari)”.
„În cursul acestei dimineți, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în sediul unei instituții, din municipiul Timișoara. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, procedând la efectuarea cercetării la fața locului.
În urma verificărilor efectuate, a reieșit că persoane necunoscute ar fi sustras aproximativ 50.000 de lei. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiinii de „furt calificat”, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și tragerea la răspunderea penală a acestora”, transmite IPJ Timiș.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)