Valer Blidar vrea să crească productivitatea la Astra Vagoane Călători cu roboți industriali





Omul de afaceri Valer Blidar a vorbit într-un interviu realizat de revista Capital despre planurile de viitor ale companiei sale, insuficiența sprijinului pentru dezvoltare acordat de stat, precum și despre impactul pandemiei asupra productivității.
În interviu, Valer Blidar a declarat că pe viitor se dorește achiziționarea unor roboți industriali pentru Astra Vagoane Călători, în vederea creșterii productivității muncii. „Din nefericire, nimeni nu ne sprijină. Firmele românești în general au nevoie de investiții pentru dezvoltare, dar nu există niciun program de susținere promovat de stat. Anumite programe finanțate din fonduri UE, ori de stat nerambursabile fie nu pot fi accesate, fie sunt canalizate în domenii colaterale, fără nicio relevanță economică reală. Nu acesta este modul în care firmele ar trebui sprijinite. Noi avem nevoie de credite pentru dezvoltare pe termen mediu și lung. Aici ar trebui să intervină statul și să ne susțină cu garanții de stat pentru dezvoltare. Altfel nu avem nicio șansă în a concura cu firmele din țările dezvoltate”, afirmă omul de afaceri arădean.
De asemenea, Blidar explică în interviu că activitatea firmei sale a fost afectată nu neapărat direct, cât mai degrabă indirect, prin impactul avut de pandemie asupra unor furnizori ai Astra Vagoane: „În condițiile de pandemie apărute la sfârșitul anului 2019, activitatea din industrie este afectată grav. Dacă noi, la nivelul firmelor din Grupul Astra ne-am menținut pe o linie satisfăcătoare, în sensul că nu am fost nevoiți să întrerupem activitatea complet, am avut totuși anumite sincope din cauza unor furnizori care nu au reușit să ne furnizeze anumite materiale sau componente la timp, lucru care ne-a creat greutăți în îndeplinirea obligațiilor din anumite contracte. Cu toate acestea, am reușit să ne încadrăm în limitele contractuale, spre satisfacția beneficiarilor noștri și, bineînțeles, a noastră”.
Comentariile portalului
Felicitari! Asa ar trebuii sa procedeze toate comunele!
Mulțumesc
Foarte binee! Chiar mă gândeam la rușinea de la Vladimirescu, bâlci derizoriu, dar noi n-avem trotuare decât pe 2 străzi, însă, Mihai Mag,” copilul “dlui Criș (...)