Certificat digital şi două teste PCR false, descoperite la P.T.F. Aeroport Otopeni
În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport „Henri Coandă” Bucureşti au depistat trei cetăţeni români care au prezentat două teste PCR false şi un certificat digital emis pe numele altei persoane.
În data de 20.12.2021, în Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport „Henri Coandă” Bucureşti, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cu o cursa din direcţia Amsterdam, un cetăţean român în vârstă de 31 ani.
Bărbatul a prezentat poliţiştilor de frontieră, pe lângă documentul de călătorie, un certificat digital cu cod QR care atestă vaccinarea împotriva virusului SARS Cov-2, în vederea exceptării de la măsura carantinării, conform prevederilor legale în vigoare.
Cu ocazia verificărilor s-a constatat faptul că certificatul digital prezentat este emis pe un alt nume şi nu îi aparţine persoanei care s-a prezentat la control, bărbatul recunoscând că certificatul aparţine tatălui acestuia.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, urmând ca la final să fie luate măsurile legale care se impun.
În aceeaşi zi, doi cetăţeni români, în vârstă de 32, respectiv 33 de ani, sosiţi cu o cursa din direcţia Liverpool, Marea Britanie, au prezentat autorităţilor sanitare teste PCR pentru detecţia virusului SARS Cov-2, cu rezultat negativ.
Ca urmare a faptului că au fost identificate neconcordanţe între data efectuării testelor şi data şi ora aterizării aeronavei în România, s-au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a stabilit că cele două teste PCR sunt false.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals informatic, faptă prevăzută de pedepsită de art. 48 raportat la art. 325 din Codul Penal, la final urmând să fie luate măsurile conform prevederilor legale în vigoare.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)