Sergiu Bîlcea: „România accesează primele fonduri europene din PNRR”





Începem să utilizăm banii europeni din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prima tranșă din pre-finanțare în valoare de circa 1,8 miliarde euro. Tranșa a doua a pre-finanțării, de aproximativ 1,94 miliarde euro va intra la Ministerul de Finanțe în cursul acestei luni.
„Avem șansa să investim în economie, în infrastructură, în reforme cu ajutorul fondurilor europene. Dacă în trecut România nu avea bani pentru reforme, acum putem să accesăm fonduri europene și să relansăm economia. Avem la dispoziție în următorii ani prin PNRR 29,2 miliarde de euro și 52 de miliarde prin POR 2021 – 2027. Sper să reușim să utilizăm corect aceste fonduri și să realizăm investiții pentru o viață mai bună în Arad, în România”, a declarat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)