10.000 de euro, șpagă pe săptămână! Poliția i-a săltat din parcarea mall-ului
Operațiune a anchetatorilor de la DNA Timișoara și a trupelor speciale de intervenție ale Poliției Timiș, duminică după amiază, în parcarea mall-ului din Calea Șagului – un român și un kosovar au fost capturați la scurt timp după ce au încheiat o afacere extrem de profitabilă cu un polițist de frontieră, scrie pressalert.ro.
Agentul, care lucrează pe o mașină de termoviziune care asigura securitatea frontierei cu Serbia, a fost abordat de un consătean plecat în Austria care i-a propus să asigure migranților prin sectorul pe care-l supraveghea. Rețeaua de traficanți de persoane urma să-i plătească pentru fiecare om care era lăsat să intre în țară 100 de euro și săptămânal gruparea avea de gând să aducă 100 de oameni. Deci, 10.000 euro pe săptămână. Polițistul de frontieră a făcut denunț la DNA și procurorii au început investigațiile.
Românul a spus că el este doar un intermediar și că termenii înțelegerii urmează să fie stabiliți cu altcineva. A fost stabilită o întâlnire și astăzi, românul a venit din Austria împreună cu un kosovar. S-au întâlnit în parcarea mall-ului din Calea Șagului și au negociat „colaborarea”.
Kosovarul i-a explicat agentului că, pe fiecare tură, urmează să intre grupuri de câte 25-30 de migranți și că va fi plătit după fiecare transport.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)