Dincolo de politicianismul endemic, criza politică actuală din țară poate fi citită și dintr-o perspectivă a structurii de partid din România.

Nu foarte mulți realizează că în România nu există de fapt un partid autentic de dreapta.

UDMR nu se pune, USR, vom vedea, n-are cum. PSD se declară de stânga fără probleme chiar dacă rămâne foarte atent la accentele naționaliste sau fundamental-ortodoxiste. E un sindrom al moștenirii politice, nu ai cum să faci politică în România fără să fii român și ortodox. A realizat-o până și Ceaușescu, atunci când s-a dus la înmormântarea cu tot dichisul al tatălui său, dând astfel liber manifestărilor național-ortodoxe chiar și în sânul comunismului ateu prin definiție. Și internaționalist, desigur.

Liberalismul este prin naștere de stânga, eventual centru-stânga, având în vedere locul unde și timpul în care s-a născut, în occident, adică și în secolul iluminismului și al umanismului progresist. Desigur, ajuns dincolo de Carpați s-a cam dat peste cap, neavând nicio șansă să ocolească ideologia naționalistă. Pe atunci însă era firesc pe aici, în fond națiunile est-europene erau în formare încă și pe la sfârșitul secolului XIX, emanciparea lor fiind pe atunci o chestiune de libertate, ca să nu spunem liberalism. Numai că liberalismul românesc actual nu mai este în situația de pe vremea Brătienilor, emanciparea națională s-a produs de peste un secol. Ar fi momentul ca liberalii români să treacă nițel mai pe stânga, în fond sunt singurii care se numesc liberali din Parlamentul European și care stau cu ”popularii” declarați de dreapta. Cu toate că există acolo și o fracțiune liberală autentică.

Și în care se află USR PLUS.

Ei însă, cei care se numesc liberali, se înghesuie la dreapta și țin și la inițialele istorice care nu mai acoperă de mult nicio realitate de pe teren. Nemaivorbind de faptul că au ajuns în această situație dând o mână de ajutor stângii postcomuniste în anihilarea singurului partid de dreapta de tip occidental din România postrevoluționară. Este vorba, desigur de PNȚCD-ul lui Corneliu Coposu, o formațiune care dădea mai mult pe principii decât pe interesul imediat și stringent. A trebuit așadar să piară, iar liberalii noștri de acum, indiferent dacă recunosc sau nu, au fost părtași în exterminarea creștin-democrației românești de tip european. Și beneficiari direcți.

Nu e o surpriză așadar decât pentru cei blocați în proiecte fără ieșire relația morganatică între PNL și PSD, în fond amândouă se originează pe stânga, dar se simt bine pe pseudodreapta, având în vedere cele spuse mai înainte. Rezultatul este cel știut și experimentat plenar în aceste zile: în absența unui partid social-democrat autentic, coroborat cu jocul la ofsaid al peneliștilor în problema creștin-democrației, cele două partide care domină de o vreme viața politică românească – e vorba de PSD și PNL – se află într-o dulce, dar mereu tensionată relație adulteră.

Văzută din această perspectivă, faptul că niciuna dintre aceste două partide nu vrea să se alieze cu USR PLUS – s-a văzut ce a ieșit din încercarea cu PNL – este cât se poate de firească.

USR PLUS, trecând dincolo de liderii arătați cu degetul liberal sau pesedist, este primul partid românesc care s-a organizat pe un program european de tip occidental. Indiferent ce zic acești lideri în frunte cu Barna sau altul, este vorba de un partid liberal de tip modern cu accente neoliberale, progresiste, deci așezat undeva pe centru-stânga. Adică exact în locul pe care l-au lăsat liber cele două mari, cu pretenția însă că acolo nu are voie să se așeze nimeni, doar ei, dacă vor.

Asta ar fi însă cea mai mică problemă, cea mare este că USR PLUS, un partid tânăr, având doar 5 ani, fără experiența administrației și a politicianismului tradițional endemic, pune principiul în fața interesului. Din acest punct de vedere este urmașul autentic al PNȚCD-ului lui Corneliu Coposu. Cei mai puțin optimiști spun că asta este demagogie, ia să-i vezi când vor ajunge la putere, însă în politică lucrurile nu funcționează ca în matematică sau…fizică. Noutatea unei formațiuni politice este întotdeauna binevenită, fiindcă mai răscolește apele stătute, obligând și pe ceilalți să se mai muleze pe realități și nu doar pe interesele lor bine articulate practic și administrativ.

Desigur, partidelor consolidate nu le convine această situație, încercând din toate puterile să anihileze originalitatea și „plusul” adus de cel nou și ”neexperimentat”.

Văzută de aici, situația USR PLUS în actuala conjunctură politică românească dovedește de fapt că este încă singurul partid politic autentic de pe scenă, celelalte fiind de fapt grupări de interese și care se aliază oricum, oricând și cu oricine care este în aceeași situație. Adică îi înțelege și nu vine să predice apă în timp ce beau cu toții vin.

Din acest punct de vedere singura alianță care va funcționa – din păcate – în România zilelor noastre este cea care e pe cale să se formeze: PNL-PSD-UDMR. Va funcționa, vorba vine. Pentru ei, da, vor ajunge să se înțeleagă la împărțirea profitului, pentru noi, pentru cei pe care, spun ei că îi reprezintă, va fi ca mai înainte, va fi ca întotdeauna: Dumnezeu cu mila!

Nu de alta, dar de aia suntem cu toții creștini, chiar dacă nu cu toții ortodocși.
Ș-apoi, știți cum e cu raiul și cu plăcerea: după ce ai ajuns acolo, nu mai ai nevoie de alte plăceri…