Încă o întâlnire care a avut ca temă drumul expres Arad-Oradea: „Căutăm cele mai bune locuri pentru realizarea urcărilor”





Comunicat. Consiliul Județean Arad a găzduit astăzi o nouă întâlnire pe tema drumului expres Arad-Oradea. Au participat președinții Consiliilor Județene Arad și Bihor, Iustin Cionca, respectiv Ilie Bolojan, reprezentantul firmei de proiectare care execută studiului de fezabilitate și proiectul tehnic al drumului expres, ambii vicepreședinți ai Consiliului Județean Arad, primarul și viceprimarul Aradului, precum și primarii localităților care urmează să fie traversate de drumul expres Arad-Oradea.
„Căutăm cele mai bune locuri pentru realizarea urcărilor pe drumul expres, astfel încât să punem în valoare și potențialul zonelor industriale din municipiu și pe al celor din județ. Drumul expres Arad-Oradea trebuie, în viziunea mea, să crească mobilitatea către locurile de muncă și spre punctele de trecere a frontierei, și să asigure o legătură mai rapidă între municipiile Arad și Oradea”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Conform proiectului, drumul expres va străbate județele Bihor și Arad, cu o lungime totală de aproximativ 134,5 km, și va avea profil de autostradă. Valoarea estimată a proiectului este de 1 miliard de euro.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este