Mihai Fifor: „Urmare a scăderii puterii de cumpărare a românilor este absolut necesară creșterea imediată a salariului minim brut general pe economie de la valoarea de 2.300 la 2.500 lei”





„În contextul scăderii abrupte a puterii de cumpărare a populației urmare a exploziei prețurilor la toate produsele și serviciile, dar în special la utilități, este absolut necesară creșterea imediată a salariului minim brut pe economie cu un procent de 8,7%, concomitent cu ridicarea plafoanelor privind deducerile personale de care pot beneficia angajații care au persoane în întreținere.
Partidul Social Democrat susține creșterea imediată a salariului minim brut general pe economie de la valoarea de 2.300 la 2.500 lei, concomitent cu ridicarea plafoanelor de deduceri personale, așa cum am prezentat în proiectul de lege privind stimularea natalității și sprijinirea familiilor cu copii.
Astfel, după inițierea Comisiei de anchetă privind creșterile exorbitante de prețuri la energie și gaze, Partidul Social Democrat va iniția un proiect de lege privind susținerea IMM-urilor pentru compensarea pierderilor de venit generate de creșterea prețurilor la utilități astfel încât sumele rezultate din valorificarea ofertei să poată fi redistribuite echitabil și către salariați, iar creșterea salariului minim să nu reprezinte o presiune suplimentară pe costurile companiilor”, spune președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)