Sondaj CURS: românii sunt de părere că USR-PLUS și PNL se compromit în egală măsură





Un sondaj realizat de CURS analizează evenimentele politice din ultima săptămână, iar românii îi văd la fel de vinovați pe cei de la USR-PLUS, dar și pe cei de la PNL pentru criza politică actuală, potrivit stiripesurse.ro.
Conform sondajului CURS, la întrebarea „Cine credeți că este principalul responsabil?”, 32% dintre respondenți au indicat USR-PLUS, 31% au indicat Florin Cîțu și PNL-ul (mai exact, 26% cred că premierul Florin Cîțu e de vină și 5% că Partidul Național Liberal), iar 21% consideră că sunt vinovate ambele formațiuni politice.
Președintele Klaus Iohannis este identificat drept vinovat de doar 7% dintre cei care au răspuns la acest sondaj și doar 3% dintre respondenți sunt de părere că opoziția este responsabilă.
Universul de eşantionare: populaţia adultă rezidentă din România, în vârstă 18 ani şi peste volumul eşantionului: 853 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste.
Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3,3% la un nivel de încredere de 95%.
Metoda de culegere a datelor: metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).
Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS. Datele sunt ponderate în funcție de vârstă.
Perioada de realizare: 3 – 5 septembrie, 2021.
Comentariile portalului
UDMR = partid proeuropean, valori europene etc. Nu mai corespunde acum cu descrierea ?
..aceste "absorbante"Libresse,ale primăriei....c.m.c.ă.c.a.t. și c.c.m.m....c.m..cm....c..nu vor dispărea niciodată,prin ele se cheltuie (...)
Deci vreo 7 mii abonati,plus bilete...stadionul v-a fi plin la orice meci.Ar trebui sa atacam play-off si o cupa europeana!sa nu mai auzim aia 150-200 de fraeri (...)