10.000 de cadre medicale din Grecia vor fi suspendate pentru că refuză să se vaccineze împotriva COVID-19
Vaccinarea obligatorie va lăsa Grecia începând de joi fără circa 10.000 de cadre medicale din sectorul public, acesta fiind numărul celor care încă nu s-au vaccinat împotriva COVID-19 şi care vor fi suspendaţi fără plată până când se vor imuniza, conform unei legi intrate în vigoare miercuri, relatează agenţia EFE.
Ministerul Sănătăţii a mai dat personalului sanitar un răgaz de o zi pentru a se vaccina cu prima doză, dar a atras atenţia că legea va fi aplicată fără ezitare.
Conform sindicatului personalului sanitar, circa 2.000 dintre cele 10.000 de cadre medicale încă nevaccinate s-au programat miercuri pentru prima doză.
În acest timp, adversari ai vaccinării obligatorii au desfăşurat proteste în faţa unor spitale din Atena şi Salonic, iar pentru joi sunt anunţate greve de câte cinci ore şi noi manifestaţii.
Ministerul grec al Sănătăţii a întocmit un plan de măsuri care va fi aplicat după suspendarea cadrelor medicale ce refuză vaccinarea. Planul prevede, printre alte măsuri, redistribuiri de personal între spitale, unirea unor clinici şi departamente şi contractarea de personal provizoriu, potrivit Agerpres.ro.
Cea mai mare parte a personalului sanitar grec este însă vaccinat împotriva COVID-19, în rândul medicilor procentul celor imunizaţi fiind de circa 95%, după ce în ultimele zile a crescut semnificativ numărul cadrelor medicale vaccinate.
Comentariile portalului
Pe aceasta cale anuntam populatia aradeana ca roata in discutie se va amplasa in data de 6 mai,si va functiona pana in data de 7 mai. Facem totul pentru bucuria cetatenilor (...)
Aradul arata bine,tinand cont de faptul ca de mai multi ani este condus de incompetenti,setosi dupa castiguri personale sau pentru firmele unde au interese. Cat despre parcari,de (...)
Nu s-a putut lasa acolo piata agro-alimentara care exista de zeci de ani si deservea tot centrul vechi al Aradului? Parca pensionarii care o vizitau zilnic aveau nevoie de locuri (...)