Trei tineri cu vârste între 14 și 19 ani au murit noaptea trecută într-un accident. Autoturismul în care se aflau s-a izbit de un copac pe o șosea în județul Vrancea
Trei tineri cu vârste între 14 şi 19 ani au murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un copac, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
„În cursul nopţii (…), poliţiştii Serviciului Rutier au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că în afara comunei Bogheşti, sat Plăcinţeni, un autoturism a intrat în coliziune cu un copac. Poliţiştii rutieri sosiţi la faţa locului au stabilit faptul că autoturismul a părăsit partea carosibilă, a intrat în coliziune cu un copac apoi s-a răsturnat. Din nefericire, a rezultat decesul conducătorului auto, un tânăr de 19 ani şi a doi pasageri, o tânără de 14 ani, respectiv un tânăr de 18 ani”, a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit sursei citate, o altă pasageră a fost preluată de ambulanţă, conştientă, scrie agerpres.ro.
Din primele date, conducătorul autoturismului ar fi pierdut controlul volanului, iar maşina ar fi ieşit în afara carosabilului, rostogolindu-se de mai multe ori.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)