Liceul Baptist va avea o nouă locație. Investiția va costa 7 milioane de euro, din bani privați





Liceul Baptist „Alexa Popovici” din Arad va avea un nou sediu, ultramodern, pe strada Cetăţii, din cartierul Subcetate din municipiu. Proiectul se va întinde pe 8248 mp și va cuprinde 48 săli de clasă, laboratoare, zonă pentru activități sportive, zonă de recreere și parc, bibliotecă, sală de luat masa, un amfiteatru, birouri administrative, cabinet medical și stomatologic. Investiția se ridică la 7 milioane de euro, este realizată din donații, iar lucrările sunt estimate să dureze 5 ani.
Noua școală ar urma să găzduiască 1000 de elevi. Proiectul este coordonat de „EduFort” al Fundației pentru Educație de Calitate, al cărei fondator este Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste Arad.
„Ne bucurăm de creșterea continuă a numărului de elevi care au beneficiat de educația oferită în cadrul liceului nostru. La nivelul învățământului primar, am experimentat ani în care cererea de primire s-a dublat față de anii anteriori. Locația actuală în care se desfășoară activitatea la acest nivel de învățământ nu mai permite alocarea de spațiu suplimentar. În plus, nici locația în care se desfășoară activitatea la nivelul gimnazial și liceal nu poate prelua numărul crescut de elevi din același motiv: spațiu limitat. Astfel, există o nevoie stringentă de a găsi o soluție imediată în ce privește spațiul disponibil atât pentru învățământul primar, cât și pentru cel gimnazial și liceal.În acest moment ne desfășurăm activitatea educațională în patru locații distincte. Din punct de vedere al activității didactice, o singură locație pentru toate ciclurile de învățământ va însemna atât o eficientizare generală, cât și specifică pentru cadrele didactice implicate la mai multe niveluri. În plus, o singură locație va oferi un confort ridicat și pentru părinții care au copii înscriși la în mai multe niveluri de învățământ”, spun reprezentanții Liceului Baptist.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)