Liceul Baptist va avea o sală de sport modernă din fonduri europene la sediul „Edufort”
ADR Vest a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru construirea și dotarea unei săli de sport moderne la sediul „Edufort” din Subcetate al Liceului Baptist „Alexa Popovici”, proiectul urmând să fie realizat prin Programul Regional Vest, cu sprijinul fondurilor europene.
Valoarea totală a investiției se ridică la 4,1 milioane de euro, din care 3,6 milioane de euro reprezintă finanțare nerambursabilă. Proiectul, derulat de Primăria Municipiului Arad, are termen de finalizare estimat în septembrie 2028.
Noua sală de sport va deservi aproximativ 1.400 de elevi și va contribui la îmbunătățirea orelor de educație fizică, promovând un stil de viață activ în rândul tinerilor. Clădirea, cu o suprafață de peste 1.300 mp, va include un teren multifuncțional pentru mai multe discipline sportive, facilități pentru fotbal de sală, handbal, volei, baschet, badminton, tenis și gimnastică, precum și echipamente pentru dezvoltarea motrică.
Proiectul prevede și gradene retractabile pentru spectatori, vestiare moderne, grupuri sanitare cu dușuri, spații de depozitare, o sală de ședințe și instalarea de panouri fotovoltaice. De asemenea, vor fi amenajate spațiile exterioare și va fi achiziționat un microbuz electric pentru transportul elevilor.
Gândită ca un spațiu polivalent, sala va putea găzdui atât competiții sportive, cât și evenimente școlare și activități dedicate comunității, contribuind la consolidarea relațiilor sociale și educaționale.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)