Unity of Opposites sună din ce în ce mai bine. De acum, într-o nouă formulă! | Video





Avem puține trupe în Arad cu compoziții proprii. Majoritatea activează în sfera rock sau pop-rock și le-am putea număra chiar pe două mâini: B.Ton, Sur Austru, Fabrica de Spirt, Corso, Groovernatores, Q-Band, Cei Trei și Clipa fiind primele care ne vin în minte, cu speranța că n-am uitat de nimeni. Nu, în niciun caz nu am uitat de Unity of Opposites. De fapt, chiar despre aceasta este vorba acum, deoarece, de curând, formația s-a prezentat publicului arădean într-o nouă formulă, cu Cătălin Galben ca solist principal.
Noul frontman, Cătă Galben, s-a remarcat pe scena muzicală locală în urmă cu vreo zece ani și a trecut de atunci prin mai multe trupe arădene, precum Corso, ReChords și Things to Come. S-a implicat în organizarea primei ediții a festivalului Particles, a lucrat și la editarea sonoră a scurtmetrajului documentar realizat de Titus Muntean („Arad. Istorii mici și mijlocii – ZBORUL”) și, de-a lungul anilor, și-a creat o voce și în sfera civică, fiind de nelipsit de la protestele anti-RMGC „Salvați Roșia Montană” sau „Corupția Ucide”. El vine în formația Unity of Opposites în locul fostului solist, Paul Lung „Frenț”, care și-a ales o carieră solo și o schimbare de stil sub pseudonimul French.
Nu este singurul nou venit în grup, de altfel.
Unity of Opposites are de acum cinci membri, iar cea de-a doua voce (de tip „growl”) + chitara ritmică este asigurată de Bogdan Mureșan, cel care a făcut senzație, anul trecut, la concursul X-Factor. Este cel mai tânăr membru al trupei (24 de ani) și studiază designul. În liceu, el a pus bazele unei trupe de cover-uri, apoi a format o nouă trupă intitulată Diluvian Collapse.
Membru nou (de mai bine de un an) este și Radu Sîrbuț la chitară bas. El a mai cântat și în trupe precum B.Ton, iBand și în formația instrumentală a solistului Chriss Grey.
Trupa rămâne fidelă denumirii alese încă din 2014, fiind în continuare o mixtură, o „alianță” a unor muzicieni cu personalități diferite, dar unificați prin pasiunea și dedicarea pentru muzică. Este de remarcat și maturizarea muzicală a formației de progressive metal, un aspect de care arădenii s-au putut convinge la concertul de ieri (vineri) seara, la Terasa Flex, chiar și în condiția în care sonorizarea a cam avut de suferit. Evoluția trupei se observă în primul rând pe partea instrumentală – Sebastian Pășcuț la chitară, Paul Marcu la tobe (singurii din componența inițială) și Radu Sîrbuț la chitară bas –, însă nu e de neglijat deloc nici partea vocală, care îi conferă noului sound al trupei o particularitate aparte.
Unity of Opposites merită, așadar, toată atenția noastră, în mod special pentru că, în acest an, băieții pregătesc un album discografic – primul album al trupei, de fapt.
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)