Cei 14 polițiști de frontieră, achitați a doua oară în dosarul de luare de mită întocmit de DNA
Este pentru a doua oară când Tribunalul Arad îi achită pe cei 14 polițiști de frontieră de la PTF Vărșand, Turnu, Nădlac și Nădlac II, implicați în dosarul de luare de mită demarat de DNA în urmă cu cinci ani.
Acțiunea din 2016, în care investigatori sub acoperire coordonați de DNA Timișoara au adunat dovezi foto și video pentru fapte de corupție în vămile din Arad, s-a lăsat cu trimiterea a 18 persoane în judecată. Patru dintre acestea și-au recunoscut fapta, semnând un acord de recunoaștere, restul însă au preferat să ajungă în instanță.
În 2020, Tribunalul Arad i-a achitat pe toți cei 14 polițiști de frontieră acuzați de luare de mită și chiar a ridicat sechestrul de pe sumele de bani care erau presupuse ca fiind primite mită, întrucât au fost respinse multe probe din dosarul respectiv.
DNA Timișoara a contestat decizia Tribunalului Arad, iar Curtea de Apel Timișoara a trimis la rejudecare dosarul tot la Tribunalul Arad. Acum, decizia Tribunalului Arad este aceeași cu cea de anul trecut: toți acuzații sunt considerați nevinovați.
Decizia nu este nici de această dată definitivă, existând posibilitatea să fie contestată tot la Curtea de Apel Timișoara.
Este de menționat că, potrivit pressalert.ro, șeful de tură de la Vărșand, din perioada investigațiilor DNA 2016, a ajuns să propună pe atunci investigatorului care era sub acoperire să organizeze transporturi de țigări de contrabandă din Serbia, susținând că ar fi avut conexiuni la vama Jimbolia, stabilind și cui să fie vândută marfa. Cel care asigura intrarea țigărilor în țară trebuia să primească 30.000 euro. Transportul nu s-a mai realizat pentru că DNA i-a ridicat pe cei 18 polițiști de frontieră de la vămile arădene, acuzați de luare de mită și trafic de influență.
Comentariile portalului
Aradul este pierdut,si asta de pe timpul cand locuitorii au permis unui venetic,pripasit de prin Apuseni,sa puna gheara pe administratia locala,sa imprime un traseu catre nimic, (...)
Populism grobian, bonomie de fațadă, dezgust mascat, sictir bine ascuns (oare?) - iată câteva ingrediente ale prestației publice a aleșilor noștri, Bibilică fiind doar vâ (...)
Arhitectura aradeana a murit impreuna cu Maestrul Milos Cristea,un vizionar si inovator... Restul sunt gogomanii...Areduri,betoane,o comisie de sistematizare habarnista,decizii imberbe in constructii si circulatie,tot (...)