Anca Mureșan, un destin tragic
N-o cunoșteam. O arădeancă doar.
Am aflat de existența ei odată cu trecerea în neființă.
M-a frapat însă reacția celor din jur, a celor care o cunoșteau sau nu, dar aveau cu toate acestea câte ceva de spus.
Am înțeles din aceste reacții că în prima tinerețe a fost o ființă jucăușă, simpatică, plină de umor și iubitoare de companie bună și antrenantă.
Au urmat anii de încercare, ani care nu au decurs bine pentru ea. O căsnicie nereușită, slujbe care nu au funcționat, relații care nu au mers.
Și un tată care pleacă prea devreme, răpus de covid.
Probabil, ultimul sprijin din viața ei, ultimul om care se uita la ea ca la ființa iubită fără condiții, ultimul care sărea dacă ea avea nevoie.
A urmat degringolada finală.
Un comportament tipic schizoid, o topire în indefinit și în orice.
O căutare fără șanse de izbândă. Căutarea omului care devine atent, al acelui om care are ochi și pentru celălalt și e în stare chiar să se sacrifice pentru el. Sau ea…
Nu a fost să fie…
A găsit doar interes și gălăgie, găușenie și vulgaritate…
Gestul ei final a decurs din toate acestea.
Desigur, nu e nimeni de vină, fiecare om este responsabil pentru viața sa.
Însă cei care acum dau din mână sau se complac în ideea că ea nu mai putea fi salvată, să se gândească la ideea fundamentală a creștinismului, atât de invocată atunci când nu e cazul: nu există om care nu mai poate fi salvat, există doar oameni care nu-și găsesc Salvatorul….
Drum lin și somn ușor, Anca!
Comentariile portalului
Că cam cine-i ăsta!? Dacă tot ați amintit de sforarii, de ce n-o amintiți pe cea în care a ajuns Johanis cu Dancila în turul doi?
Avocatul celor de la panafora și a lui Ghiță pușculiță nu se desminte face pe lupul moralist când de fapt el este exponentul unei mafii transpartimice care acaparat (...)
Votez nominalizatele aradence la premiile UNITER