Banca Mondială: România are nevoie de instituţii mai puternice şi de disciplină fiscală





România a cunoscut, înainte de pandemie, una dintre cele mai rapide creşteri economice din Uniunea Europeană, dar are nevoie de instituţii mai puternice şi de disciplină fiscală pentru a o menţine şi este important să îşi îmbunătăţească urgent rezilienţa în faţa dezastrelor naturale şi a schimbărilor climatice, a declarat vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Anna Bjerde.
Aceasta a efectuat, în perioada 12 – 14 iulie 2021, prima sa vizită oficială în România, ocazie cu care a apreciat nivelul înalt recent de creştere economică al ţării, precum şi răspunsul eficient al acesteia la criza economică şi la cea din domeniul sănătăţii generate de pandemia de COVID-19. Se aşteaptă ca aceste eforturi să faciliteze o creştere economică în 2021 la niveluri similare cu cele de dinainte de pandemie, conform unui comunicat al BM.
„Înainte de pandemie, România a cunoscut una dintre cele mai rapide rate de creştere economică din Uniunea Europeană (UE) şi o reducere semnificativă a sărăciei. Dar ţara are nevoie de instituţii mai puternice şi de disciplină fiscală pentru a menţine o creştere economică de care să beneficieze toţi cetăţenii. Este important ca România să îşi îmbunătăţească urgent rezilienţa în faţa dezastrelor naturale şi a schimbărilor climatice, pentru o redresare echitabilă şi sustenabilă”, a spus oficialul Băncii Mondiale.
n timpul vizitei sale, Anna Bjerde a reafirmat angajamentul Băncii Mondiale de a sprijini România pentru o redresare post-pandemică prietenoasă cu mediul, rezilientă şi incluzivă şi a subliniat necesitatea implementării unor reforme structurale ambiţioase şi a consolidării fiscale, asigurând sprijinul celor mai vulnerabili membri ai societăţii, precum şi consolidarea instituţiilor ţării. Anna Bjerde a subliniat, de asemenea, sprijinul continuu al Băncii Mondiale pentru punerea în aplicare a strategiei naţionale pentru integrarea romilor.
Citește mai mult pe Digi24.ro.
Comentariile portalului
UDMR = partid proeuropean, valori europene etc. Nu mai corespunde acum cu descrierea ?
..aceste "absorbante"Libresse,ale primăriei....c.m.c.ă.c.a.t. și c.c.m.m....c.m..cm....c..nu vor dispărea niciodată,prin ele se cheltuie (...)
Deci vreo 7 mii abonati,plus bilete...stadionul v-a fi plin la orice meci.Ar trebui sa atacam play-off si o cupa europeana!sa nu mai auzim aia 150-200 de fraeri (...)