BC Valbon, singura emisară a Aradului la Festivalul Național de minibaschet de la Costinești
După un an de pauză, cauzată de restricțiile aplicate pe perioada pandemiei de COVID-19, Federația Română de Baschet a decis să reia firul tradiției și să organizeze în luna iulie întrecerile dedicate celor mai mici baschetbaliști din România, în cadrul Festivalului Național de Babybaschet și Minibaschet 2021, dar și în cadrul Campionatelor Naționale U12, ediția 2021.
Din păcate, pe terenurile de la Costinești vor fi prezenți doar reprezentanți ai BC Valbon, celelalte cluburi din Arad lipsind a apel…
Precum la ultima ediție, din 2019, întrecerile se dispută pe terenurile în aer liber din cadrul bazei sportive BTT de la Costinești, cu participarea a aproximativ 200 de echipe, evenimentul baschetbalistic juvenil de la malul mării fiind unul dintre cele mai mari din țară.
În această săptămână se duelează echipele de minibaschet, băieții de la BC Valbon Arad (antrenor Bogdan Bondor) fiind repartizați într-o grupă din care mai fac parte echipele: CSM Ploiești, Lumina, Laguna, Slam – toate din București, Fan Baschet Otopeni, CSM Rm. Sărat, ASC Juniors Craiova, ABC Isports Ploiești și ACS Prima Pitești.
În primele două jocuri, arădenii au cedat cu ABC Slam Roșu București, scor 2-68, și CSM Ploiești, scor 6-36.
89 de echipe de minibaschet masculin sunt prezente la Costinești, în timp ce la fete sunt 25 de formații, fără prezență arădeană.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)