După câteva păhărele s-a urcat la volan. Măceanul a ajuns cu mașina în șanț
Comunicat. Polițiștii orașului Curtici au fost sesizați, în seara zilei de 23 iunie a.c., despre producerea unui accident rutier, pe raza localității Sânmartin.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 69 de ani, din Macea, în timp ce conducea un autoturism între Macea și Sânmartin, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în șanțul de la marginea drumului. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,55 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Un tânăr de 27 de ani, din Târnova, a fost depistat în trafic, pe raza localității Ineu, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cei în cauză sunt cercetați penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)