Ioan Crişan: „Peste câţiva ani, Aradul şi Vladimirescu vor avea împreună o centură ocolitoare”





Centura de Sud-Est a Aradului, proiect gândit în urmă cu câţiva ani pentru a închide inelul de centură al municipiului şi pentru a scoate traficul greu şi de tranzit din Vladimirescu, este tot mai aproape de realizare. Potrivit consilierului judeţean liberal Ioan Crişan, fostul primar al comunei Vladimirescu, în câţiva ani Aradul şi Vladimirescu vor avea împreună o centură ocolitoare.
Proiectul a cărui valoare estimată este de 38 de milioane de euro prevede pod peste Mureş şi pasaj peste calea ferată.
„Începuturile proiectului au fost în urmă cu şase-şapte ani, când eram primarul comunei Vladimirescu. Atunci, Primăria a dat teren în compensaţie proprietarilor unui drum care trece prin fostul Combinat Chimic Vladimirescu, drum care are legătură directă cu DN 7. A urmat apoi un vot în Consiliul Local Vladimirescu şi în Consiliul Judeţean pentru a trece acel drum în patrimoniul Consiliului Judeţean, pentru a se putea realiza proiectul. De la intersecţia cu DN 7, şoseaua de centură va continua spre Mureş în paralel cu digul, venind spre Arad şi va trece Mureşul între Sânicolau Mic şi Fântânele, unde se va construi un pod, făcând apoi joncţiunea cu autostrada. Fondurile europene au fost aprobate, astfel încât în următorii ani Aradul şi Vladimirescu vor avea împreună o centură ocolitoare”, a declarat Ioan Crişan.
Centura de Sud-Est va avea o lungime de aproximativ 11 km și va închide inelul de centură din jurul municipiului Arad, care va deveni astfel primul municipiu din România cu șosea de centură integrală.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)