Gheorghe Domșa a fost numit de primul ministru membru în CA al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Urmează vicepreședinția
În urmă cu câteva zeci de minute a fost publicată în Monitorul Oficial al României decizia primului ministru, prin care doctorul Gheorghe Domșa este numit membru în Consiliul de Administrație al casei Naționale de Asigurări de Sănătate, mandatul fiind unul de patru ani.
Conform informațiilor noastre, ulterior intrării în CA a domnului Domșa, acesta va fi numit vicepreședinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, poziție pe care o așteaptă de câteva luni bune.
Probabil că știind că această numire, semnată de primul ministru, este pe „turnantă”, Gheorghe Domșa nu s-a prezentat la concursul pentru funcția de director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)