Joia Neagră în Israel! Zeci de oameni au fost uciși și mai mulți răniți după ce o secțiune dintr-un stadion s-a prăbușit





Aproximativ 44 de persoane se află în stare critică din cei peste 100 de răniţi, notează Jerusalem Post. Şase elicoptere au ajutat la evacuarea răniţilor, iar un spital de campanie a fost montat la faţa locului. Organizatorii au estimat prezenţa a 100,000 de oameni joi noapte, alţii urmând să sosească la Muntele Meron vineri. Aceştia se strâng pentru comemorarea rabinului Shimon Bar Yochai, un înţelept evreu care a trăit în al doilea secol al erei noastre. Este cel mai mare eveniment organizat în Israel de la începutul pandemiei. După ce anul trecut festivităţile nu au avut loc, campania rapidă de vaccinare din Israel a permis ridicarea restricţiilor în ultimele luni. Primele informaţii indică faptul că incidentele ar fi început în urma prăbuşirii unei secţiuni a unui stadion unde aveau loc festivităţi. Oficiali israelieni au declarat că majoritatea victimelor au fost asfixiate ori călcate în picioare în cadrul unei busculade. Premierul Netanyahu a descris incidentele drept „un dezastru”. „Ne rugăm pentru sănătatea celor răniţi”, a scris acesta pe Twitter.
Citeste mai multe AICI
Comentariile portalului
Dar care e noutatea, având în vedere că Aeroportul Brașov-Ghimbav funcționează de aproape doi ani cu un astfel de turn virtual ?? Și culmea, acel turn virtual funcț (...)
== DESI NU A MAI ATERIZAT NICIUN PASAGER DE PESTE 15 ANI ==ACOLO SUNT ANGAJATZI 5 POLITZAI DE FRONTIERA CARE FREACA LEGEA DE FRONTIERA == SCARBA MI E -- UN OFITZER SI 4 MAJURI == VA (...)
== ALT HABIL DE LA UAV ARAD -- CA LILE PLAGIATOARE == HABIL PLAGIATOAREA == SCARBA MI E == CA LA POLITZA == MARESHALI FARA NUMAR ==