Un fost primar PNL din vestul țării, găsit împușcat în cap!





Emanuel Dănilă (57 ani), fostul primar al oraşului Bocşa din Caraş-Severin, a fost găsit împuşcat în cap, vineri dimineaţă. Soţia lui l-a găsit într-una din camerele pensiunii familiei.
Cel mai probabil, spun anchetatorii, fostul primar s-a sinucis. Potrivit IPJ Caraş-Severin, o femeie a sunat vineri dimineaţa la 112 şi a sesizat că şi-a găsit soţul împuşcat în locuinţă. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că este vorba despre un bărbat de 57 de ani, din Bocşa, care prezenta o rană prin împuşcare la nivelul capului. Echipajul Serviciului de Ambulanţă a constatat decesul bărbatului. Conform IPJ Caraş-Severin, la faţa locului a fost găsită o armă de vânătoare, despre care poliţiştii au stabilit că era deţinută legal de bărbat.
Poliţiştii continuă cercertările pentru stabilirea împrejurărilor în care a murit bărbatul. Autorităţile au confirmat că este vorba despre fostul primar al localităţii Bocşa, Emanuel Dănilă. Oamenii legii merg cel mai probabil pe varianta sinuciderii, însă nu se ştie ce l-a împins pe politician la gestul disperat. Dănilă a fost ales primar din partea PNL în toamna anului trecut, iar în urmă cu o lună, după jumătate de an de mandat, şi-a anunţat demisia din funcţia de edil-şef. El a invocat atunci probleme de sănătate, probleme personale şi nu a vrut să comenteze mai mult. Liderul PNL din Caraş-Severin, Marcel Vela, a transmis un mesaj de condoleanţe familiei şi a adus în discuţie depresia post-COVID care l-ar fi făcut pe fostul edil să îşi dea demisia din funcţie.
Citeste mai multe AICI
Comentariile portalului
Sunt de acord că SRI activează doar în țară (nu am spus niciodată altceva). Dar asta nu îmseamnă că "n-are treabă cu rușii decât dacă sunt prezenți (...)
Ce moacă de joker și Mickey mouse are târtanul ăsta țăran de Bibarț băi nene....🤣🤣🤣🤣🤣
Felicitări!