Premierul Florin Cîțu preia interimatul Ministerului Sănătății
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 14 aprilie 2021, decretul de desemnare a domnului Florin-Vasile Cîţu, prim-ministru, ca ministru al sănătății, interimar”, a anunțat Administrația Prezidențială, citată de Europa FM.
Premierul a declarat că, după demiterea lui Vlad Voiculescu din postul de ministru al Sănătății, i-a propus postul de interimar vicepremierului Dan Barna, acesta însă a refuzat.
„Având în vedere refuzul domnului Dan Barna de a-și asuma această responsabilitate în acest moment, am înaintat președintelui României o nouă propunere, în persoana mea, propunere care a fost acceptată de către domnul președinte. Astfel, o să preiau interimatul la Ministerul Sănătății până când colegii noștri de coaliție vor numi un ministru care să preia aceste atribuții”, a precizat șeful Guvernului.
„Am avut deja o întâlnire cu o parte din conducerea Ministerului Sănătății, iar mâine (n.r. – joi) o să avem două conferințe online, cu toți directorii de DSP și cu toți directorii spitalelor COVID. În continuare rămâne o prioritate pentru noi în această perioadă dificilă să asigurăm cele 1.600 de paturi pentru Terapie Intensivă și, în același timp, să gestionăm această perioadă dificilă”, a spus Cîțu.
Sursa: europafm.ro

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)