Miză dublă la turneul de futsal organizat de Șoimii Șimand la sala UAV! Elevii lui Mărcuș întâlnesc, în weekend, echipe din: Timișoara, Deva și Ișalnița
După o pauză de două luni, formațiile din eșalonul secund al futsalului românesc își dau întâlnire pentru ultimele trei etape ale sezonului regular, cele cu numerele 10, 11 și 12, care se vor desfășura într-un singur turneu.
Profesorul Daniel Mărcuș, antrenorul-jucător al echipei arădene Șoimii Șimand, ne-a declarat: „Turneul are o dublă miză. Pe lângă punctele care se contabilizează în ierarhia diviziei secunde, meciurile de la Arad vor conta și pentru Cupa României, astfel că primele trei clasate în urma clasamentului turneului pe care îl găzduim se vor califica în faza următoare a competiției KO. Sperăm să facem meciuri bune, în urma cărora să putem ieși cu capul sus de pe teren”.
Lotul echipei arădene va fi format din: Ardelean, Buruiană, Mărcuș, Morariu, Nicoraș, Roza, Pirtea, Dagău, Jurj, Sechel, Stejar, Chiș și Ghergheș.
Meciurile din weekend sunt programate la Sala Universității „Aurel Vlaicu” din cartierul Micălaca, accesul publicului fiind interzis.
PROGRAM Seria 3 Vest
Vineri, 5 februarie
Ora 17:00 Șoimii Șimand – CSF CFR 1933 Timișoara
Ora 19:30 Metropolitan Ișalnița (jud. Dolj) – ACS West Deva
Sâmbătă, 6 februarie
Ora 10:30 West – Șoimii
Ora 13:00 CFR – Metropolitan
Duminică, 7 februarie
Ora 10:00 Șoimii – Metropolitan
Ora 12:30 West – CFR
Clasament: 1. CFR 27p; 2. Metropolitan 16p; 3. West 9p; 4. Șoimii 1p


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)